Klaus Iohannis a anunţat ce se întâmplă după anularea alegerilor şi cât timp va rămâne preşedinte

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj, după anularea alegerilor prezidenţiale.

„CCR a decis să anuleze alegerile prezidențiale care s-au desfășurat în aceste zile. Decizia este obligatorie pentru toată lumea și ne conformăm. Este o situație namaiîntâlnită. Să ne amintim cum s-a ajuns aici. La scurt timp după ărimul tur al localelor, am primit semnale, la început telefonice, de la servicii că anumite lucruri sunt ciudate. Am cerut să se aprofundeze, să se verifice și în scurt timp am primit în scris.

Am fost îngrijorat și am convocat CSAT. Am avut 4 materiale: SRI, SIE, STS, MAI. CSAT a luat act de ele, le-a discutat și concluziile au fost grave. Am dat un comunicat în sinteză a chestiunilor găsite atunci. Un candidat a beneficiat nelegal de promovarea electorală masivă în cele două zile cînd confiorm legii e interzis, sâmbătă și în ziua alegerilor. Încalcă legislația electorală. Candidatul a declarat zero cheltuieli, cu toate că a derulat o campanie foarte sofisticată. Am primit informații de la servicii că campania a fost sprijinită dintr-un stat străin de interesele României. Sunt lucruri grave. La puține zile după, un grup mare de ONG-uri mi-a cerut declasificarea materialelor. După discuțiile cu instituțiile care le-au întocmit, s-a convenit publicarea. Așa a putut toată lumea să vadă ce s=a discutat în CSAT", a declarat Klaus Iohannis.

"CSAT nu are atribuții în alegeri, dar semnalele că această campanie a fost sprijinită ilegal din afara României, ne-a adus la concluzia că avem de-a face cu o chestiune de securitate națională, iar asta este o temă a CSAT. După mai multe contestații din diverse părți, CCR a decis azi că se anulează toată procedura de alegere a președintelui. Ce urmează? După validarea alegerilor parlamentare, convocarea noului Parlamentul, convocarea consultărilor cu partidele, constituirea noului guvern după alegerile parlamentare. Noul guvern va stabili noi date la care se vor desfășura cele două tururi de prezidențiale.


Ce fac eu? În Constituție, la art. 83, alin. 2, „Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președinte nou ales”. Concluzie: Rămân în mandat până la alegerea noului președinte. Nu voi fi premier, nu doresc, nu doresc decât să duc acest mandat la un bun sfârșit. Mă voi implica ca și până acum pentru România, pentru români, mă voi implica pentru o Românie democrată, liberă, modernă, sigură, europeană.”, a transmis Iohannis.


COMENTARII

Iu

în 09.12.2024 ora 15:37:31 Iuliu a scris:

Lasă un răspuns

Degringolada cu cele patru tipuri de alegeri din anul 2024 vine de la aceşti imbecili care ne guvernează cum ar spune André Santini în cartea sa intitulată „Ces imbéciles qui nous gouvernent: manuel lucide et autocritique à l’usage des hommes politiques”. Coaliția de guvernare PSD-PNL a decis încă din luna aprilie calendarul alegerilor din România în 2024, după cum urmează: -9 iunie 2024 – alegeri europarlamentare comasate cu alegeri locale; -15 și 29 septembrie 2024 – alegeri prezidențiale (turul I și respectiv turul 2); -8 decembrie 2024 – alegeri parlamentare. Numai că, după alegerile europarlamentare si locale , liderul PNL de atunci Nicolae Ciucă s-a răzgândit în privința datei alegerile prezidențiale, după ce inițial a susținut și a convenit cu PSD pentru luna septembrie. El a susținut că ar fi avut discuții cu „sute de mii de oameni” care le-ar fi cerut „să țină cont de relevanța funcției de președinte și de nevoia de dezbatere”, de aici a aparut schimbarea deciziei liberalilor ca desfăşurarea alegerilor prezidenţiale să fie în noiembrie. Dar, în loc de dezbateri pentru alegerile prezidenţiale, liberalii erau preocupati de soarta lui Iohannis după încheierea mandatului. Asadar, PNL a vrut să modifice legea pentru ca Iohannis să poată candida la parlamentare înainte de încheierea mandatului, ceea ce a dus la tensiuni în interiorul coalitiei, încât cei doi lideri s-au bălăcărit spre dezamăgirea electoratului. Astfel s-a ajuns la degringolada cu înghesuirea alegerilor prezidentiale cu cele parlamentare în trei duminici la rând soldată cu esuarea alegerilor prezidentiale în acest an electoral si reprogramarea lor în primul trimestru din anul viitor.


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iuliu

24.12.2024

Motto: „Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră” / „Revoluţia a fost o iluzie, ruşinea pe care o trăim acum. Moştenitorii comuniştilor au pus mâna pe putere, au furat toţi banii” (Victor Rebengiuc , în...

22 Decembrie „Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”. Ceremonial militar - religios la Bistrița (FOTO)

ecologistul

23.12.2024

Balan Marius- ecologist

23.12.2024

Nici o sansa nu are domnul pensionar politic. Personal nici daca invie tata nu pun stampila pe dumeata, fauritorul USL-ului.

Crin Antonescu ar putea fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru prezidențiale

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing