
Jurnalista Rodica Sărmaş Furnea a decedat într-un accident rutier. Era originară din Năsăud
I-am cunoscut pe amândoi. Pe Rodica și pe Traian Furnea. Accidentul a avut loc cu câteva mașini înaintea mașinii în care mă aflam cu Remus. În drum spre Brașov. Primul lucru care l-am văzut vineri seara dintr-un tren ce oprea și la Sinaia a fost crucea luminată de pe Caraiman.
Nu am înțeles eu foarte bine de ce văd crucea mare și luminată, dar am aflat duminică după-amiază. Vineri, am trecut pe lângă mașina transformată într-un morman de fiare contorsionate. Mai târziu am aflat că e vorba de tine: Dumnezeu să te odihnească în Pace, Rodica!
„Nu știu în care loc/ Ochii lumii/ Îți mestecă chipul/ Te-am căutat de curând/ Un amurg întreg/ Printr-un oraș prăfuit// Mi-a spus cineva că aici/ Ai locui/ Și nici măcar nu mai cânți/ La pian/ Și nici măcar ambiții nu mai ai// Nu te-am văzut sau poate / Nici nu te mai/ Cunosc// Din mașina de ocazie/ Cu care plecam eu spre munți// Un minut după ora 10 din noapte/ Conform consemnului vechi/ Am privit cu coada ochiului/ O stea secretă/ Numai a noastră cândva” (Traian Furnea)
„Dumnezeu s-o odihnească pe colega noastră Rodica Sărmaș Furnea!”, a transmis și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Cu o carieră de peste trei decenii în presa din România, Rodica Sărmaș Frunea, născută pe 9 august 1970 în oraşul Năsăud, era văduva poetului și caricaturistului Traian Furnea, decedat în 2003, cunoscut mai ales pentru poezia sa Pseudofabulă, ale cărei versuri au fost cântate de formația Roșu și Negru și folkistul Daniel Iancu.
Jurnalista și scriitoarea Rodica Sărmaș-Furnea, originară din Mititei, comuna Nimigea, județul Bistrița-Năsăud a decedat duminică într-un groaznic accident de circulație produs la Ernei, județul Mureș. Accidentul a avut loc vineri după-amiază, pe DN 15 Târgu Mureş – Reghin. În ciuda eforturilor depuse de forţele de intervenţie, trei dintre victime nu au mai putut fi salvate, acestea având traumatisme incompatibile cu viaţa. Medicii au declarat decesul acestora.
Rodica Sărmaș a fost un jurnalist excelent, care şi-a început cariera în anii 90, la Universul Bucureştilor, împreună cu soţul ei, caricaturistul și poetul Traian Furnea.De-a lungul timpului, a lucrat în redacţii de vârf din Bucureşti, precum Curentul, unde a fost şefa Secţiei Social. Dumnezeu să o odihnească în Pace.
în 04.11.2024 ora 14:30:55 Valeria arghius a scris:
Lasă un răspuns
Este prea repede plecarea ei ,este dureros și ff trist 😭Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace.🙏🏻 Rodica ,este originară din Mocod și până în prezent,există numai o persoană decedată din tragicul accident.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Cetățean
24.04.2025Va asteptam in control și prin localitățile componente ale Bistriței !!
la articolul Amenzi de peste 200.000 de lei, aplicate de polițiști, în minivacanța de Paște
Justitiarul
19.04.2025Politia locală, este aservita puterii politice, nu servește cetateanul de rind, se,, ocupă,, de cu totul altceva. Camerele de supraveghere (la care pot garanta, pokitia locală este specialistă) pot fi puse in diferite zone, iar mașinile politiei sa intervină in momentul un...
la articolul După bătaia de lângă Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” , AUR cere reorganizarea Poliției Locale
Bondris Gligor Timotei
18.04.2025Frumos din partea autorităților așa ar putea menține taxa de gunoi la același preț
la articolul Peste 7 milioane de lei, obținuți din deșeurile reciclabile în Bistrița-Năsăud
Honorius Indrecan
15.04.2025Merite asumate pe nedrept...politicul nu are ce cauta in educatie, sport, religie. Datoria politicului este STRICT sa se asigure ca exista resursele necesare astfel incat aceste activitati sa se desfasoare cat mai corect si complet, fara lacune. Povestile si balivernele politicie...
la articolul Radu Moldovan: "Colegiul Național „Liviu Rebreanu” începe un nou capitol al excelenței, în toată splendoarea sa"
COMENTARII