ISU BISTRIŢA continuă programul de voluntariat ”Salvator din pasiune”. Cum poți deveni și tu voluntar

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să desfășoare activități în calitate de voluntar, în cadrul instituției noastre. Aflată la cea de-a șaptea etapă, Programul ,,Salvator din pasiune” își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste […]

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să desfășoare activități în calitate de voluntar, în cadrul instituției noastre.

Aflată la cea de-a șaptea etapă, Programul ,,Salvator din pasiune” își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în diseminarea, respectiv aplicarea informațiilor acumulate la nivelul comunităților. Activitatea voluntarilor este cât se poate de importantă, iar pregătirea acestora se realizează în mod etapizat, prin parcurgerea unor ședințe de pregătire teoretice și practice cu specialiști din cadrul inspectoratului.

Pentru a se putea înscrie în Programul de voluntariat “Salvator din pasiune”, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

-vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
-apt din punct de vedere medical;
-să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor inspectoratelor pentru situații de
urgență.

Calendarul de recrutare:

-03-14.02.2020 – depunerea cererilor de înscriere, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 -15.00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud (Str. Sigmirului, nr. 16, Bistrița);

– 17-27.02.2020 – depunerea dosarelor de către solicitanți, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00-15.00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud (Str. Sigmirului, nr.16, Bistrița);

-28.02.2020 – verificarea dosarelor și avizarea acestora;
-2.03.2020 – organizarea și desfășurarea programului ,,Salvator din pasiune”.
Candidații admiși vor fi informați telefonic pentru a se prezenta în vederea semnării contractelor și
furnizarea informațiilor necesare următoarelor activități.
Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon: 0740217934 (plutonier adjutant Timiș-Varga
Adrian – responsabil de proiect), zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00– 15.00.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Cazac Ciprian

02.07.2025

As dori să mă angajez că și agent comercial. Experiența vasta feronerie!

LEROY MERLIN deschide magazin în Bistrița, pe terenul fostei fabrici de sticlă

Adrian Simion

02.07.2025

Profesorul Remus Draganescu a fost Director Tehnic ka feminin în FRH , care este MAI MULT decât antrenor federal. Ei ( cei doi directori) au greșit cind au acceptat ca " antrenori" care au activat la masculin sa fie " promovați selectioneri" la feminin ( și invers) ......

Interviu cu Remus Drăgănescu, realizat de Octavian Moldovan: “Iubitorii handbalului bistrițean sunt de invidiat”

Dura Floarea Bistrița

01.07.2025

E foarte bine ce a ți făcut, dar ma gândesc când se va întâmpla ca e str. Cuza Vodă bloc 3 pe trotuar vom reuși să circulam și să putem ieși din bloc, oare niciodată.?

S-a dat startul la LINIA VERDE! Cum arată Bistrița fără mașini parcate pe banda de autobuz (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing