INTERVIU - Doru Crișan: "Prundu Bârgăului trece la o nouă etapă de dezvoltare și modernizare în perioada 2024-2028"

Într-un interviu acordat pentru Pro Politica și Info Bistrița, primarul comunei Prundu Bârgăului, DORU CRIȘAN, ne-a vorbit despre proiectele materializate în ultimii 4 ani dar și despre ce ar urma să facă în mandatul 2024-2028.

Doru Crișan a ținut să reamintească faptul că, în vara lui 2023: ”Am finalizat un proiect de asfaltare a 22 de străzi în comună. Proiectul a fost accesat pe Programul „Anghel Saligny”. Primul proiect aprobat în judeţul Bistriţa-Năsăud pe „Anghel Saligny”, din noua grilă de finanţare. 

Cu cel de-al doilea proiect închid 100% tot ceea ce înseamnă asfalt în comuna Prundu Bârgăului. Vom continua cu proiectele europene, cu cele pe PNRR, acolo unde vom mai fi eligibili, pentru că ştiţi, comunele au fost scoase din eligibilitate, un lucru extraordinar de ciudat pentru noi, dar asta e. Cei care au decis atunci au considerat că noi nu trebuie să beneficiem de acele proiecte. Acum lucrăm la pistele pentru biciclete, avem o licitaţie şi sper ca în maximum o lună de zile să începem lucrările, pe Sărata în jos şi va urca până sus pe munte. Noi asta încercăm acum, să extindem – deşi suntem într-o zonă de munte şi este destul de greu – comuna, dar noi încercăm ca, acolo unde avem posibilitatea, să ne extindem şi să facem cât mai accesibil fiecare loc din zonă”.

Crișan a mai punctat faptul că, viitorul sună bine, adică, în 2024 dar și în anii următori, administrația sa se va ocupa de proiecte mai mari de turism,  termoficarea  comunei: ”pentru că, chiar dacă suntem o zonă de munte, avem o problemă gravă cu încălzirea, cu lemnul de foc”.

Crișan are și o soluția pentru termoficare comunei Prundu Bârgăului: ”Sigur, avem resurse regenerabilă cu panouri fotovoltaice. Acum ne gândim să facem un RHC pe râul Bistriţa la care avem deja o proiectare, dar şi o termoficare care va consuma căldură prin producerea de energie electrică. Cu cât se consumă mai multă căldură, cu atât vom produce mai multă energie electrică. E un proiect destul de îndrăzneţ, destul de costisitor, dar eu sper ca grila de finanţare care urmează să se aprobe să fie în favoarea noastră şi să îl putem depune. Eu sunt pregătit, aştept doar să se deschidă axa. Pe turism se lucrează de ceva vreme, de câţiva ani, deşi aici ne mişcăm destul de greu pentru că autorităţile statului… parcă nu tot pentru români lucrăm, dar aici avem o problemă mai complicată cu site-ul şi pentru pârtia de schi este extraordinar de complicat să depunem documentele, dar sper ca pe viitor să reuşim şi să putem dezvolta zona Tihuţa-Colibiţa din punct de vedere turistic şi pentru perioada de iarnă”, subliniază acesta.

În ceea ce privește infrastructura școlară, edilul vorbește despre faptul că, în ultimii patru ani, s-au construit din temelie două şcoli. “Vorbesc despre clasele I-IV şi clasele V-VIII, clădiri care sunt finalizate şi copilaşii au acolo toate condiţiile necesare pentru anii în care trăim, cu tablete, table smart şi tot ce trebuie. Acum, pe noua grilă care este deschisă deja, suntem pregătiţi cu un nou proiect pentru o nouă clădire, de această dată Şcoala Profesională, cu o zonă de cazare pentru schimburi de experienţă şi alte activităţi educaţionale. Vom face o zonă de cazare pentru copiii care vin la noi. De asemenea, suntem pregătiţi pentru un alt proiect mare, de această dată destul de mare, pentru zona de IT, la fel pentru zona de recreere, cu bazine olimpice, un proiect destul de costisitor. Sper să le putem implementa pe viitor, iar axele care se deschid să ne fie favorabile”, a adăugat primarul Doru Crişan.

Un alt proiect major este în implementare la Prundu Bârgăului, şi anume lucrarea de cadastru general. “După ce vom avea totul cadastrat va fi mult mai uşor să accesăm şi proiecte iar cetăţenii să poată obţine finanţări europene “, a conchis Doru Crișan.

;

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Raducule, slab prietene

25.11.2024

Slabut Raducule, ti-a dat Marcelus sa papi proiecte, ministrii si spitale si tu asa l-ai rasplatit? Slabut Raducule, nu se face. Hai sa vedem, cati mai raman la fruntea tarii dupa cele intamplate

PREZIDENȚIALE 2024. Cine a câștigat alegerile în municipiul Bistrița

Maria

22.11.2024

Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?

Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc

Goga

22.11.2024

:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...

PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"

Dana

22.11.2024

Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE

Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing