INTERVIU cu Octavian Pop, cel mai tânăr primar din Transilvania
Nivelul de entuziasm al tinerilor vis a vis de domeniul politic a fost evaluat în ultimul timp ca o prioritate de partidele politice. Dorinţa de afirmare şi totodată de implicare în soluţionarea problemelor comunităţii, precum şi capacitatea ridicată de adaptabilitate la situaţii noi sunt câteva din avantajele pe care mizează acestea atunci când valorifică potenţialul tinerilor în diferite responsabilităţi sau funcţii. Este şi cazul celui mai tânăr primar din Transilvania şi al doilea cel mai tânăr din ţară, Octavian Pop, primarul comunei Matei din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Cine este Octavian Pop şi care este apelativul pe care îl folosesc cei cunoscuţi la adresa dumneavoastră?
Născut și crescut în comuna Matei sat Fântânele am urmat clasele primare la școala din localitate urmând ca din clasa a treia să fiu elevul școli Avram Iancu din Bistrița. Ciclul liceal l-am absolvit la Liceul Teoretic Sanitar și studiile universitare la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu-profil: Transport, distribuție și depozitare hidrocarburi absolvind și un Master în acest domeniu. În prezent activez ca inginer proiectat la o firmă din Bistrița.
Prietenii și apropiați îmi spun Tavi fiind o abreviere a prenumelui meu.
Care au fost motivele ce v-au îndemnat să faceţi pasul către politică?
M-am săturat să stau deoparte, am vrut o schimbare în bine a comunității. Comuna Matei este o comună cu șase frați, și aici mă refer la satele componente: Matei, Moruț, Fântânele, Corvinești, Enciu și Bidiu. Este o comună cu aproximativ 2300 de locuitori, oameni harnici, oameni simpli, oameni care au credință în Dumnezeu și, cu siguranță, sunt oamnei care își doresc o altfel de amdinistrație, una mult mai transparentă, una coerentă și extrem, extrem de viabilă.
Părăsind puţin perimetrul modestiei, care consideraţi că ar fi calităţile ce-l caracterizează pe Octavian Pop?
Încep cu încrederea deoarece stă la baza relațiilor interpersonale, optimismul fiindcă cred în reușita unor planuri de viitor, organizarea și perseverența deoarece îmi place să îmi ating obiectivele.
Ne-am dori să ştim ce îl pasionează pe Octavian Pop şi cum îşi valorifcă timpul liber?
Îmi place foarte mult să călătoresc sunt pasionat de sport, dar mai ales handbal și fotbal, iar în timpul liber îmi place să fiu incornjurat de oamenii, dar am momente în care prefer să vizionez un film bun sau să ascult o muzică de calitate.
Întorcându-ne la politică, ştim că în orice domeniu există modele şi exemple de performanţă şi bună practică. Care sunt oamenii politici care vă inspiră?
Există multe persoane care au performat în acest domeniu și avem o sumedenie de exemple, dar la nivel local referindu-mă strict la administrarea unei comunități sunt dl.Romeo Florian-primarul comunei Lechinta, dl.Paul Stir primarul comunei Cainul Mic , dar si dl Emil Radu Moldovan presedintele CJBN care poate fi considerat etalon în ceea ce privește administrarea unui județ.
Sunteţi căsătorit? Care este părerea dumneavoastră cu privire la viaţa administrativă vs viaţa de familie?
Nu sunt căsătorit, dar cu siguranță îmi doresc o familie, iar referitor la viața administrativă vs viața de familiei dacă există încredere și comunicare cred ca se poate excela în ambele situații.
Ştim că planurile cincinale pot avea caracter relativ, dar îmi permit să vă întreb unde vă vedeţi peste 5 ani?
Sincer să fiu nu m-am gândit la acest aspect, dar cu siguranță dacă ar fi să îmi doresc ceva ar fi: putere de muncă și multă sănătate, iar cu siguranță reușitele o să apară.
Interviu realizat de Grigore Tursan
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un bărbat a murit pe stradă, în Bistrița
20.11.2024
ULTIMELE COMENTARII
Maria
22.11.2024Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?
la articolul Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc
Goga
22.11.2024:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...
la articolul PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"
Dana
22.11.2024Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE
la articolul Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)
Balan Marius- ecologist
22.11.2024Inainte de 89 toti cetatenii de la case trebuia sa punem mana pe lopata ca asa erau regulile. Dupa Revolutie mai toti am devenit mari patroni si oameni de afaceri si suduim Primarii ca nu vin sa ne dea zapada din fata caselor etc. Despre miscare, sport cu lopata-n mana nu are...
la articolul Ioan Turc, atac către Gabriel Lazany: "A venit iarna! Pune mâna pe o lopată şi arată respect faţă de bistriţeni"
COMENTARII