INTERVIU. Claudiu Dudu Maier, năsăudeanul care dă viață teatrului

De ce trebuie să ne temem de noi însine şi nu de alţii? Pentru că noi suntem proprii noştri vânzători ambulanţi de iluzii, speranţe şi  visuri. Să ne bucurăm, într-un final!

Astăzi, cunoaştem un om aparte. Un om al contrastelor şi exploziei benefice vieţii. Stă în umbră, deşi iese din anonimat. Altfel spus, Claudiu Maier este un om al candorii, al simplităţii şi naturaleţei. Este un tumult şi un tot. Claudiu defineşte în totalitate bucuria de a fi aici şi acum. Deşi a plecat de mulţi ani de acasă,  întâmpinându-şi menirea de actor, mai mult decât ca pe o pasiune lăuntrică, acasă rămâne în Năsăud. Despre cum este el, ce însemnă de fapt actoria şi ce sacrificii presupunea acestea vom afla în cele ce urmează pentru interviul acordat pentru InfoBistriţa.

1. Cine este Claudiu?

Este un om, un cetăţean al României.. De profesie: actor. Născut la Năsăud cu 41 de ani în urmă. Nu pot să spun ce fel de om sunt, cel mai bine spun alţii ce fel de om sunt eu, dar sunt un om care are o profesie şi care există. ( zâmbeşte). În funcţie de experinţele pe care le-am avut, oamenii pot spune despre mine. Nu aş vrea să spun lucruri doar de dragul de a da bine.

2. Amintirile din Năsăud. Te ţin rădăcinile încă acolo?

Normal că mă ţin. Familia îmi este acolo, mama este acolo, prietenii mei sunt acolo. Mă duc de câteva ori pe an acasă, stau cât de mult îmi permite timpul, în fiecare concediu de sărbători, eu sunt acasă la Mocod cu prietenii, familia.  Sunt extrem de legat de locurile natale, de liceu sunt foarte legat, de Năsăud, de barurile în care mergeam, de tot.

3. Ce te-a îndemnat să alegi teatrul şi care a fost parcursul tău?

Teatrul l-am ales cumva, din întâmplare. Făceam teatru în liceu, aveam o trupă de colegi cu doamna profesoară de română, jucând nişte piese de amatori. Ajungând în clasa a XII-a la dirigenţie, am fost întrebaţi unde vrem să mergem mai departe. Eu, nefiind încă decis total, nu eram nici vreo somitate în clasă, dar făceam teatru şi îmi plăcea, am zis: „La teatru!”. Am dat la teatru la Cluj, după am plecat spre Baia-Mare unde m-am angajat cu încă 2 colegi din facultate, am stat aproape 2 ani. A fost frumos, am locuit în teatru, având o cameră acolo, făceam petreceri pe clădire, am avut foarte multe premieri. De la Baia-Mare am venit spre Bucureşti, am făcut prima mea reclamă, angajându-mă la casa de producţie de la acea reclamă  şi am lucrat aproape 1 an jumătate la departamentul de casting al casei de producţie.  După ce am plecat de acolo, am dat un casting pentru trupa Divertis, am luat. Am colaborat cu băieţii în din 2007 până în 2009, eu am mers mai departe cu trupa  Toni Grecu. Am ajuns la Pro Tv unde, am avut Servicul Român de Comedie alături de Toni şi de colegi, un proiect care a durat 6 ani.

Apreciez că îţi vezi munca într-un mod obiectiv şi natural, nu tinzi să augumentezi domeniul ca fiind altfel decât ceea ce este.

Noi oamenii, în general, mă includ şi pe mine, deşi nu-s neapărat un asemenea om, avem tentinţa de a ne păcăli puţin, că viaţa este altfel decât credeam noi că este, tindem să ne păcălim puţin ca să ne dăm curaj de undeva din spate ca să mergem în faţă. Aici intervine problema reţelelor de socializare, unde vedem oameni şi toţi ştim că acolo se prezintă partea falsă a vieţii, dar toată lumea este prezentă. Însă, atunci când privim în prezent vedem altceva, cred că acesta este motivul pentru care trăim în secolul depresiei. Generaţiile trecute au fost cumva mai curajoase decât suntem noi în prezent. Undeva, lumea se regăseşte într-un concurs al falsităţii, cum să fim mai falşi ca să dăm mai bine.

4. Amintirea primului spectacol, ce gând însufleţeşte aceasta amintire?

Primul spectacol a fost o sărbătoare de la grădiniţă. Dar, primul spectacol pe care mi-l amintesc a fost la liceu, în clasa a X-a unde am „ O scrisoare pierdută”. A fost prima dată când am ieşit în faţa unui public, chiar dacă emoţiile au fost foarte mari, iar publicul este mulţumit şi te aplaudă, atunci este altceva. Până la urmă, de asta am ales să ne facem actori, să ne aplaude oamenii. E plăcut să fii plăcut de altcineva. Amintirea în sine e o bucurie.

5. Care sunt suişurile şi coborâşurile din această meserie? În ce punct se întâlnesc avantajele cu dezavantajele?

Suişuri şi coborâşuri sunt în orice meserie. La actori sunt perioade în care actorul poate să fie foarte bine sau foarte rău, sunt perioade în care ai proiecte care îţi plac şi mergi cu toată pofta să repeţi şi sunt proiecte pe care eşti nevoit să le faci. Suişurile sunt în momentul în care totul funcţionează bine, avantajul în această profesie este să fii omul potrivit la momentul potrivit, la locul potrivit şi să prinzi proiectul potrivit. Ideea este că nu ai un program de la 09 la 17, ci poţi să ai luni în care să  munceşti, iar apoi restul de an să tragi foloase din lunile muncite. Este un avantaj faptul că ai mai mult timp liber decât în alte job-uri. Dezavantajul precum problema actuala, legată de Covid, te poate pune în cap.  Noi, 2 ani am fost suspendaţi, un soi de „ Ţi s-a luat dreptul la muncă”. Un alt avantaj poate fi că poţi juca bine încât să acoperi aceşti doi ani. 

6. Proiectul Tv „Strada Speranţei”

„Strada Speranţei” este un proiect la care lucrăm acum şi o să apară în fiecare sâmbătă şi duminică la Kanal D. Totul a ieşit mai bine decât credeam noi, ritmul de filmare la acest proiect a fost extrem de alert, infernal. Au luat decizia să filmăm şi cel de-al doilea sezon şi vor fi difuzate într-un calup de 24 de episoade. E un proiect care a plecat de la Toni Grecu şi Onciu de la Iaşi şi încă 2 scenarişti, mare parte din trupa Serviciului Român de Comedie e aici.

7. Ce crezi că s-a schimbat în viziunea oamenilor despre teatru, încă este apreciat la justa lui valoare?

Nu pot spune ceva despre public, dar nu am văzut schimbări. Oamenii merg la teatru, sălile sunt pline. Teatrele de stat au săli pline, deşi prinzi greu un bilet. Sunt sigur că oamenii vor să meargă la teatru. Am fost şi la Bistriţa, oamenii vin. Ce am observat este că oamenii vor să vadă comedie mai mult decât orice, trăim şi vremurile acestea pe care eu, cel puţin, nu credeam că o să le trăim.

8. Care a fost momentul în care ai simţit că eşti acolo unde trebuie?

Sunt momente de bucurie absolută, în care chiar te bucuri şi momente în care vrei doar să ajungi acasă, în momentele mai puţin bune. Dar, nu am avut un moment anume, doar m-am bucurat sincer.

9. Sunt direct proporţionale venitule cu aplauzele în teatru?

Eu sunt din Năsăud, acolo nu există teatru, nici în Bistriţa. Eu habar nu am avut ce înseamnă teatru când am dat la facultate, nu văzusem niciodată un spectacol văzut de profesionişti, ci doar de amatori. Şi mi-a plăcut. Dar nu mi-a spus nimeni niciodată cu ce se mănâncă treaba asta. Până acum câţiva ani când salariile au crescut, şansa să faci altceva  era aproape egală cu 0. Responsabilităţile au un rol important aici, la 20 şi un pic, singura nevoie e să faci spectacolul perfect, lumea să se simtă bine şi atât.

10. Dacă te-ai întâlni cu tine în oglindă, cel care încă nu ştia despre teatru. Ce i-ai spune?

I-aş spune „nu e cum crezi tu”, plecăm la drum cu nişte visuri şi este bine că le avem. Dar, drumul nu este aşa cum vrem noi. Dacă lucrurile nu se întâmplă întotdeauna cum vrem noi, nu trebuie să ne biciuim, se numeşte doar viaţă, câteodată se întâmplă, câteodată nu se întâmplă. Cred că atât timp cât facem ceea ce ne place, totul este bine.

Interviu realizat de Gabriela Speriuș