Începe programul “Noua Casă”. Cine poate solicita credite şi ce fel de locuinţe pot fi achiziţionate
Programul ”Noua Casă” începe vineri, când băncile participante în program primesc dosarele de credit, potrivit estimărilor, peste 18.000 de persoane putând beneficia de împrumuturi, în condiţiile unui plafon de garantare de peste 1, 5 miliarde de lei. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunţat joi că a finalizat procedura de alocare a […]
Programul ”Noua Casă” începe vineri, când băncile participante în program primesc dosarele de credit, potrivit estimărilor, peste 18.000 de persoane putând beneficia de împrumuturi, în condiţiile unui plafon de garantare de peste 1, 5 miliarde de lei.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunţat joi că a finalizat procedura de alocare a plafoanelor anuale ale garanţiilor care pot fi emise de către băncile participante, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de către fiecare finanţator în anul precedent. Plafonul va fi distribuit cu acordul Ministerului Finanţelor, urmând ca aplicaţia informatică să fie deschisă pentru cele 14 bănci participante în program, informează News.ro.
Lista băncilor participante: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Alpha Bank.
Beneficiarii pot achiziţiona în cadrul programului următoarele tipuri de locuinţe:
- locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
- locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
- alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.
Beneficiarii Programului pot fi persoane fizice ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţa utilă mai mică de 50 mp;
- achiziţionează în cadrul Programului o singură locuinţă, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condiţiile legi;
- are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.
Informații complete: AICI
în 28.03.2021 ora 11:11:12 Ros onita a scris:
Lasă un răspuns
M-ar interesa
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Nae nae
13.09.2026Fiind amplasat la o dimensiune anostă, între blocuri case și centrul pietonal acea vegetație ar face o foarte mare diferență! Planetele au încercat să se dezvolte pe pereți, deoarece le priește, dar aciditatea urinei dezvoltate în acel pasaj le umbrește rău de tot�...
la articolul Cum va fi reabilitat un pasaj din Bistrița, din fonduri europene
Nae nae
13.09.2026Arborii sunt istorie, pedelele verzi sunt viitorul. Arborii sunt foarte buni, dar toate la timpul lor🙂
la articolul Protest în centrul Bistriței împotriva tăierilor de arbori. Ecologiștii anunță o acțiune cu lumânări pe Pietonal
Nae nae
13.09.2026Jucărei, aka tu cu mânuța ta ai sărăcit România, de ce nu mergi pe jos sau Cu transportul in comun? Să te imputesti cu jucareile tale cu tot!?!
Geo
13.09.2026Astia niciodata nu sunt de acord cu nimic. Dar cand cade un pom peste cineva si moare trebuie sa raspunda primarul ca nu ia taiat sau toaletat Ar trebui ei anchetati deoarece din cauza lor nu s au taiat si sa intamplat o nenorocire.
la articolul Protest în centrul Bistriței împotriva tăierilor de arbori. Ecologiștii anunță o acțiune cu lumânări pe Pietonal
COMENTARII