INCENDIU puternic în Pinticu, la un adăpost de animale şi la un fânar (VIDEO)

Intervenţie de şase ore a echipajelor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița şi de la punctul de lucru din Lechința, la un adăpost pentru animale din satul Pinticu Tecii, unde a izbucnit un incendiu.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 22.00. Când au ajuns pompierii la locul intervenției, focul cuprinsese un adăpost de animale, un atelier de scule, un fânar și era extins la acoperișul casei de locuit care era în construcție. Au fost salvate toate oile care erau în adăpost și un cal. Un porc a ars în incendiu.

Intervenția a durat aproximativ 6 ore fiind mult îngreunată de faptul că alimentarea autospecialelor cu apă s-a făcut la început din fântânile localnicilor, iar ulterior de la cel mai apropiat hidrant aflat la o distanță de 4 km.

Pentru stingerea incendiului au intervenit 17 pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și de la Punctul de Lucru Lechința cu trei autospeciale de stins incendii cu apă și spumă și autospeciala de stins incendii la înălțime și 5 voluntari de la SVSU Teaca cu o autospecială de stins incendii.

În urma incendiului au ars în totalitate adăpostul de animale, atelierul de scule și fânarul pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Maria

22.11.2024

Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?

Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc

Goga

22.11.2024

:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...

PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"

Dana

22.11.2024

Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE

Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)

Balan Marius- ecologist

22.11.2024

Inainte de 89 toti cetatenii de la case trebuia sa punem mana pe lopata ca asa erau regulile. Dupa Revolutie mai toti am devenit mari patroni si oameni de afaceri si suduim Primarii ca nu vin sa ne dea zapada din fata caselor etc. Despre miscare, sport cu lopata-n mana nu are...

Ioan Turc, atac către Gabriel Lazany: "A venit iarna! Pune mâna pe o lopată şi arată respect faţă de bistriţeni"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing