HANDBAL. Gloria câștigă partida cu Craiova, scor 26-25, cu un gol în ultimele secunde

Runda a patra a campionatului primului eșalon feminin a debutat miercuri, 18 septembrie, când au fost programate partidele celor trei echipe angrenate în Champions League. Etapa va continua cu două jocuri sâmbătă și alte două duminică.

Astfel, Gloria Bistrița a primit vizita Universității Craiova într-o partidă foarte bună, una jucată la un ridicat nivel tehnic de cele două combatante. Cert, Universitatea nu a venit la Bistrița să ”decojească” semințe, acest lucru fiind vizibil încă din primele minute ale meciului. Astfel, după primele 10 minute, craiovencele conduc partida iar Bistrița nu se regăsește pe teren. Se face 9-12, iar Pera cere time-out și dă toate indicațiile de care fetele sale au nevoie. Gloria revine pe turnantă, dar bătălia e dură pentru fiecare pasă, pentru fiecare gol. Vine minutul 25, în sfârșit Gloria egalează, iar cu 2 minute înainte de minutul 30, este 15-13. Prima repriză se încheie în favoarea Gloriei, scor 16-14.

Nici în repriza a doua, echilibrul valorilor de pe teren nu se risipește, iar Gloria și fetele din Bănie rămân să își dispute iar fiecare minge, fiecare atac și, evident, fiecare gol. Un mitan secund pe gustul tuturor iubitorilor de handbal bun și rafinat, combatantele luptând efectiv pentru fiecare punct de pe tabela de scor. Tensiunea ajunge la maxim în minutul 28, atunci când pe tabelă dar și pe teren este un egal total, 25-25. Cu un minut înainte de final, oltencele au atacul, dar bara salvează Gloria și, la ultimul atac din meci, cu 55 de secunde înainte de final, Nokun înscrie de pe extremă și aduce victoria Gloriei, scor 26-25.

În Liga Florilor, victoria contra Craiovei propulsează echipa lui Pera pe locul 2 cu 12 puncte, la egalitate cu marea rivală, CSM București.

Sâmbătă, 21 septembrie, fetele lui Pera vor avea de înfruntat în a treia partidă a grupelor din Liga Campionilor pe Krim Liubliana din Slovenia. Meciul începe la ora 17.00. Reamintim că: Gloria Bistriţa a fost învinsă, sâmbătă, 14 septembrie, pe terenul formaţiei franceze Metz, cu scorul de 28-26, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

În meciul de azi, au înscris pentru CS Gloria2018 BN: Bianca Bazaliu – 4, Tamires Morena de Araujo Frossard – 4, Danila Patricia So Delgado Pinto – 4, Niombla Gnonsiane – 4, Natalia Nosek – 3,Dagmara Nocun – 3, Asuka Fujita – 2, Sonia Seraficeanu – 2.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Cornelia Marginean

06.04.2025

Farcaș Maria

02.04.2025

Bună ziua. Dacă aș vrea să mă angajez la LeroyMerlin Bistrița unde trebuie să depun CV-ul?

Când se va deschide magazinul LEROY MERLIN la Bistriţa

Merțedes

30.03.2025

Da, rămăne lider pănă luni cănd se va judeca la Comisia de disciplină cauza 69 😅. Apoi d8n weekendul următor șanse mari să treacă Băbuțan cu Dacia peste "Merțanul" Bogdănelei 😅😅😅

FOTBAL. Gloria a remizat cu Unirea Alba Iulia, scor 0-0

Balan Marius- ecologist

29.03.2025

Daniele ! Ce SMANTANEALA ar fi iesit daca se facea parcarea in parcul Eminescu in vremea colegului tau OTC cu trei mandate si locul de parcare trecea de 20.000 euro avand in vedere cate retele trebuiau mutate din subsolul parcului. La asta nu te gandesti ? Noroc cu cele 550...

Daniel Suciu, despre vinieta albastră: "Bistrițenii plătesc de 4 ori mai puțin" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing