
Emilia Petraş: De la pasiune, la afacere. Povestea florăriei Cosette
Emilia Petraş, alături de Făgărășan Octavian și fotograful Bogdan Labiș sunt cei care au revoluționat o piață suprasaturată în municipiul Bistrița. Emilia, cu sprijinul lui Octavian și Bogdan au pus bazele florăriei Cosette în anul 2019. Emilia nu s-a mulțumit niciodată cu buchete standard și mediocre, în cuvintele ei: ,,Fiecărei persoane care face o comandă… […]
Emilia Petraş, alături de Făgărășan Octavian și fotograful Bogdan Labiș sunt cei care au revoluționat o piață suprasaturată în municipiul Bistrița. Emilia, cu sprijinul lui Octavian și Bogdan au pus bazele florăriei Cosette în anul 2019. Emilia nu s-a mulțumit niciodată cu buchete standard și mediocre, în cuvintele ei: ,,Fiecărei persoane care face o comandă… trebuie să i se pregătească un buchet după prferințe. Mereu iau în considerare unde și la cine trebuie să ajungă, să fie personalizat. Eu nu vreau să prezint buchete gata pregătite și clientul să fie obligat să aleagă. Vreau să prezint ce buchete am mai pregătit și la cererea clientului putem înlocui absolut orice, chiar și corilistica sau florile în sine.“
Emilia este prima persoană din Bistrița care a adus pe piață buchete exotice făcute din bomboane sau fructe.
Cum a început florăria Cosette?
Inițial studentă la administrație publică în Bistrița, Emilia a început să lucreze într-o florărie unde și-a decoperit pasiunea pentru crearea de buchete și aranjamente florale. Ea ne-a povestit primul ei 8 martie în cadrul unei florării:
,,Îi cel mai mare volum de muncă, adică câteva zile lucrate încontinui cu somn puțin și mâncat deloc. Și cumva în primul an în care am trecut prin asta, a fost super șocantă pentru mine ,,Așa trebuie să fie un 8 Martie. Asta se întâmplă de fapt cu oamenii care lucrează în domeniul ăsta!?“. Oamenii care cumpără flori spun: ,,Las’, că mă duc la florărie, găsesc eu ceva gata făcut.” No și ajung acolo și poate se întâmplă să nu găsească ceva gata făcut pentru că îi foarte aglomerat. Unii se supără, alții se enervază, alții pleacă. Și atunci te gândești că uite cum se vede din spate, câți oameni și ce efort se depune.”
La scurt timp după acestea, ea a renunțat la cursurile de la facultate, și cu susținerea iubitului ei au hotărât să se dedice întru totul florăriei și să dezvolte această afacere.
,,Chiar din primul an, am avut parte de clientelă, am organizat evenimente, a funcționat chiar bine. Într-un fel am fost foarte surprinsă că lumea a fost așa de receptivă la noi.”
Oamenii în salopete albastre
După cum bine știm, de 8 Martie majoritatea bărbaților zboară de la o florărie la alta pentru a cumpăra un buchet pentru soții, mame, bunici, soacre. O poveste pe care ne-a împărtășit-o Emilia este legată de angajați în salopete albastre de la compania ELECTRO-URSA care au intrat în florărie cu zecile.
,,Singura imagine rămasă în cap este cu angajații de la ELECTRO-URSA care au ieșit de la serviciu și erau toți în florărie, era plin de oameni în salopete albastre cu flori în mâini, două, trei, depinde câte persoane avea acasă. Era un șir lung până la ușă de oameni în salopete albastre ținând flori.”
Florăria în timpul pandemiei
Un alt subiect atins a fost gestionarea și întreținerea florăriei în timpul pandemiei. Ea a stipulat faptul că a avut probleme atât pe plan financiar, dar și moral.
,,Inițial a fost o ușoară cădere psihică deoarece a început foarte brusc. Am fost nevoiți să închidem, o vreme mai mult nu am funcționat. A fost o perioadă până ne-am redresat. Cu vechii proprietari nu ne-am înțeles, am plecat într-un regim destul de aiurea. Am început să preluăm comenzi telefonice, pe Facebook, lucrăm și la un website. Nu m-aș fi gândit să merg în online pentru că o florărie fizică îți ocupă foarte mult timp. Nu aș fi avut nici energie și nici timp să mă transfer în online. În plus aveam doar un an de funcționare când a început pandemia.”
Click aici pentru a citi despre afacerea artistului Vlad Bodașcă.
Viitorul florăriei Cosette – Pe viitor Emilia alături de Făgărășan Octavian plănuiesc să continue pe zona de atelier pentru că sunt mai multe posibilități și să se mute pe zona de evenimente.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Lupșe Carmen
15.09.2025De acord cu petitua
la articolul BISTRIŢA. Petiție împotriva zgomotului produs de motociclete noaptea
Ana
10.09.2025Pentru Alina- sunt centre pentru a doua sansa - termini 8 clase, pe urma seral -liceu! Pentru mai multe detalii poti merge la inspectoratul scolar sa intrebi.
Dori
10.09.2025Doamne ajuta!!! N a durat decat 5 ani...
la articolul Se extinde şi se modernizează reţeaua de iluminat pe mai multe străzi din Bistriţa
Alina
10.09.2025Bună ziua, numele meu este Alina, am 33 de ani și sunt interesată de cursul pentru infirmieră. Aș dori să știu dacă pot aplica în cazul în care am doar clasele 1-7, fără o diplomă de terminare a clasei a 8-a. Ce pot face în acest caz?
COMENTARII