Elena Lasconi, după anularea alegerilor: „Statul român a călcat în picioare democrația. Duceți țara în anarhie”
Elena Lasconi a declarat că alegerile ar fi trebuit continuate cu al doilea tur de duminică, 8 noiembrie, și că decizia judecătorilor aruncă țara în anarhie. Reacția vine după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale.
„Astăzi este momentul în care statul român a calcat în picioare democraţia. Dumnezeu, poporul român, adevărul şi legea vor prevala - şi îi vor găsi pe cei vinovaţi de distrugerea democraţiei noastre. Nu e vorba despre mine. Se prăbuşeşte economia, distrugeţi democraţia, duceţi ţara în anarhie. Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul. Ar fi trebuit să respectăm dorinţa poporului român. Fie că ne place sau nu, din punct de vedere legal şi legitim, 9 milioane de cetăţeni români, atât din ţară, cât şi din diaspora, şi-au exprimat prin vot preferinţa pentru un anumit candidat. Nu putem ignora voinţa lor! Preşedinţii nu se numesc printr-o simplă semnătură sau prin negocieri de culise într-o democraţie”, a declarat Elena Lasconi într-o filmare postată pe YouTube.
Potrivit unui comunicat de presă, decizia s-a luat în baza atribuțiilor prevăzute la art.146 lit.) din Constituție. „Anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024”, transmite CCR.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iuliu
24.12.2024Motto: „Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră” / „Revoluţia a fost o iluzie, ruşinea pe care o trăim acum. Moştenitorii comuniştilor au pus mâna pe putere, au furat toţi banii” (Victor Rebengiuc , în...
la articolul 22 Decembrie „Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”. Ceremonial militar - religios la Bistrița (FOTO)
ecologistul
23.12.2024De rasul curului !
la articolul ANAF a descoperit că PNL a finanțat campania controversată a lui Călin Georgescu
Balan Marius- ecologist
23.12.2024Nici o sansa nu are domnul pensionar politic. Personal nici daca invie tata nu pun stampila pe dumeata, fauritorul USL-ului.
la articolul Crin Antonescu ar putea fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru prezidențiale
Ionuț martinita
22.12.2024Salut
la articolul SKANDENBERG. Bistrițeanul Tiberius Buta e din nou campion național (FOTO)
COMENTARII