Două magazine din Bistrița, închise pentru că vindeau țigări minorilor
În perioada 2-4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat activități în vederea prevenirii faptelor cu violență în unitățile de învățământ, absenteismului școlar, precum și prevenirea consumului de către minori și prevenirea comercializării către minori a produselor din tutun, alcool și energizante.
Pe parcursul celor 3 zile,
polițiștii de la Siguranță Școlară au desfășurat 10
activități preventive cu elevii unor clase de liceu, fiind abordate
teme precum: răspunderea penală a minorilor, prevenirea faptelor cu
violență și a consumului de droguri.
Pentru neregulile constatate,
au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 2
conform Legii 349/2002 - aplicate unor societăți comerciale pentru
comercializarea produselor din tutun minorilor, fiind dispusă și
măsura complementară de suspendare a activității pe o perioadă
de 30 de zile. Totodată, au mai fost aplicate 6 sancțiuni conform
Legii 61/1991, dintre care 2 unei societăți comerciale pentru
comercializarea băuturilor alcoolice și energizante minorilor.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 22.500 de lei.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un bărbat a murit pe stradă, în Bistrița
20.11.2024
ULTIMELE COMENTARII
Maria
22.11.2024Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?
la articolul Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc
Goga
22.11.2024:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...
la articolul PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"
Dana
22.11.2024Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE
la articolul Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)
Balan Marius- ecologist
22.11.2024Inainte de 89 toti cetatenii de la case trebuia sa punem mana pe lopata ca asa erau regulile. Dupa Revolutie mai toti am devenit mari patroni si oameni de afaceri si suduim Primarii ca nu vin sa ne dea zapada din fata caselor etc. Despre miscare, sport cu lopata-n mana nu are...
la articolul Ioan Turc, atac către Gabriel Lazany: "A venit iarna! Pune mâna pe o lopată şi arată respect faţă de bistriţeni"
COMENTARII