Dosar penal pentru o persoană care nu a respectat măsura carantinei. Amendă pentru un tânăr care a ieșit din izolare

Ieri, 6 septembrie, în urma controalelor efectuate, Poliția Locală Bistrița a constatat faptul că un bărbat de 28 de ani, din Viile Tecii, plasat în izolare în municipiul Bistrița nu a fost găsit la adresa stabilită. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în […]

Ieri, 6 septembrie, în urma controalelor efectuate, Poliția Locală Bistrița a constatat faptul că un bărbat de 28 de ani, din Viile Tecii, plasat în izolare în municipiul Bistrița nu a fost găsit la adresa stabilită.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cadrul căruia efectuează cercetări.

***
În seara de 6 septembrie a.c., în urma controalelor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au sancționat contravențional un tânăr de 26 de ani, din Căianu Mic care nu se afla la adresa de domiciliu.

Față de tânăr a fost dispusă carantina la domiciliu, însă acesta nu ar fi respectat măsura impusă și a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020, cuantumul acesteia fiind de 1000 de lei.

Etichetele acestui articol sunt amendă,carantină,dosar penal

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

CE LOZ AI ?!

25.04.2024

@Dar chiar conteaza? A murit un om. Punct! Dumnezeu sa o odihnesca in pace!

Cauza morții tinerei din Telciu. Mesajul transmis de tatăl Amaliei

Marcel

21.04.2024

Cred ca urmeaza miercuri in 24 meciul la Baia Mare cu Minaur

HANDBAL. Gloria obţine bronzul în Cupa României, după două meciuri foarte spectaculoase

MD

19.04.2024

Ea oare nu si da seama ca e limitata, ca anchetele alea de Poirot cand le citesti constati ca defapt ca mai bine nu mai citeai. Dna Cornelia ,e intr-adevar un pericol public fiindca instiga la violenta si revolta, un om care si duce povara vietii si vede anchetele ei se transform...

Augusta Săsărman (PSD): "Cetăţenii de pe aceste străzi nu mai contează pentru primarul Ioan Turc"

M D

19.04.2024

Jenibil e putin spus, tipul asta de strategii cu “bistrita pe maine bune” sunt expirate de mult timp nu mai prind la secolul asta. Numai daca inca ai senzatia ca esti in comunism si le vinzi oamenilor speranta, atunci poate da. Majoritatea din consilierii alesi au doar flatul...

Echipa lui Gabriel Lazany pentru Consiliul Local Bistriţa: "Împreună aducem Bistrița pe mâini pe bune”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing