“Eu vă cer DEMISIA! Partidul Verde s-a uscat”

Marius Bălan: “Călinescu, Ciobănică, eu vă cer DEMISIA! Partidul Verde s-a uscat de tot” Fiind un om activ nu îmi propun să mă trag la bârlog după aceste alegeri. Am așteptat cu sufletul la gură cifrele acestui scrutin. Despre absenteism nu mai are rost să vorbim. Toți care au stat acasă nu merita absolut nimic […]

Marius Bălan: “Călinescu, Ciobănică, eu vă cer DEMISIA! Partidul Verde s-a uscat de tot”

Fiind un om activ nu îmi propun să mă trag la bârlog după aceste alegeri. Am așteptat cu sufletul la gură cifrele acestui scrutin. Despre absenteism nu mai are rost să vorbim. Toți care au stat acasă nu merita absolut nimic mai bun decât ce au avut până în ziua votului.

Am făcut până mai ieri politică locală. Adică din 2007 și până în octombrie 2020 am ținut ca și cloșca sub aripi două partide mici, pe care le-am crescut la Bistrița așa cum am putut și m-am priceput. Au fost până nu demult copiii mei de suflet, dacă pot să mă exprim așa.

Ultimul copil a devenit în schimb foarte debil și nu a trecut examenul la aceste jocuri democratice. Exact ca și la alegerile locale, căpitanul de pluton, Ciobanică Dumitru Daniel, cel care și-a dorit pe nemuncite ștampila și funcția în Partidul VERDE prea devreme, a obținut un scor lamentabil fiind din nou sub nivelul candidaților independenți.

Cu 245 voturi la Camera Deputatilor (0,30%) și cu 420 voturi la Senat (0,52%) partidul VERDE s-a uscat de tot.

Bistrițenii din municipiu, dar și cei din județ, au taxat dur graba cu care Ciobanică s-a cățărat în fruntea partidului și nu a mișcat un deget cu cei foarte puțini colegi rămași în cele patru filiale din BN.

Mai mult, din analiza făcută, colegii din filiale (doi la Senat) au adus mai multe voturi decât Ciobanică de la Camera Deputaților.

Nici primul partid PER din care am făcut parte între 2007 și 2016 nu s-a mișcat mai bine doar cu niște voturi nesemnificativ mai mari pe BN. În schimb surpriza vine totuși de la acest AUR foarte tânăr și controversat partid, care a întrecut până și USR-Plus-ul la noi.

Dar prea puțin mă interesează soarta AUR-ului, pentru că nici pe degete și nici la gât nu îmi place să-l port. Inima îmi tresare doar când văd ce rușinos și cât de greu se scaldă cele doua partide PER și PV într-o lume în care toți se sfâșie între ei, de dragul puterii și a avantajelor.

Sunt un unionist și îmi doresc demult în România aceste două partide ecologiste (rupte de realitatea politică de la noi). Văd însă că nu sunt capabile să fuzioneze, după cum știu bine că o cere electoratul lor de foarte multă vreme, atîta timp cât confuziile pe buletinele de vot nu încetează.

Cu conduceri debile care nu au nimic în comun cu ECOLOGIA – atât PER-ul cât și Partidul Verde stagnează rușinos încă de la înființare și nu trec decât sporadic pe la locale câte un 3% ici colea. În loc să se contopească, să-și aducă oameni valoroși, adevărați ecologiști, cei din PER fac racolări de la pesedeu, iar cei din PV cu și mai mult talent prin marele maestru Călinescu (care jurizează la ROMÂNII au TALENT) a reușit cu adevărat să jurizeze strâmb la Bistrița, cocoțat pe acest înalt (doar fizic) Ciobănică.

Care visa și el CAI VERZI pe pereți crezând că dacă deține o ștampilă și o funcție amărâtă va RUPE FÂSURI așa cum îi place lui să se exprime. Tinere, Partidul Verde nu are ca obiectiv în statutul său să rupă fâșul nimănui, ci în mod normal militează pentru ecologie, fie ea și politică. Când pârăști și demolezi o organizație doar de dragul deținerii unei ștampile – ăsta este și rezultatul. Votanții județului Bistrița-Năsăud, cei care mai și citesc câte o știre, au taxat bine prin indiferența lor pe VERZII din BN. Cu aceste rezultate rușinoase, fără o minimă implicare a candidaților și a falsului președinte de filială, eu vă cer DEMISIA – atât șefului mare de la Bucale (Călinescu), dar neînsemnatului de-acum încolo Dan Ciobanică, cel care este doar un simplu deținător de ștampilă la VERZI și nimic mai mult. Până în 2024 mai aveți timp domnilor să fuzionați. Altfel, tot praful de pe tobă o să-l obțineți încă 30 de ani.

Pentru România nu ține să apară în competiție mereu două partide ecologiste. Electoratul nostru nu este educat nici la capitolul civic, nici eco. Va anihilați reciproc până la a DOUA VENIRE, atunci când nu va mai fi nevoie de voi.

Marius Horea Bălan

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Handbalistu baschetar

06.12.2025

Pe banii noștri desigur, chiar nimeni nu sesizează harneala asta din bani publici ? Vine X din Cuba sau mama naibii la Bistrița că e rost de cașcaval de la proștii ca noi. De ce nu faceți și Basket League și să cumparați pe Le Bron că e la pensie? Incredibil ce se în...

Gloria Bistrița își pregătește lotul pentru noul sezon competițional. Mai multe jucătoare au semnat prelungirea contractelor

Investigație

04.12.2025

https://romania.europalibera.org/amp/marginea-drumului-de-pe-dn1-s-a-surpat-in-zona-campina-prima-banda-in-sensul-brasov-ploiesti-restrictionata-30-de-metri/33612930.html

Tânăr din Năsăud, condamnat la închisoare

ionica

04.12.2025

creditul va fi luat pe o durată de 3 ani!

Primarul Marian Forogău îngroapă comuna Şanţ, cu un credit de 3 milioane de lei

class

03.12.2025

2 milioane 800 mii ii un credit mare pentru o comună bogată cum ii Sanțu?? Eu am 1 milion de lei datorii pe persoană fizică pentru o amărâtă de casă și nu mă plâng! Așa că banii nu îs mulți, dacă îs folosiți cu cap, pentru investiții care să dezvolte comuna!

Primarul Marian Forogău îngroapă comuna Şanţ, cu un credit de 3 milioane de lei

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing