
Cum e noul bistro - cafe deschis în Bistrița - "luxuri înalte", mult auriu și "fain daining" (FOTO)
O nouă cafenea s-a deschis în Bistrița. Vorba vine, cafenea, că e un bistro-caffe, pentru că acolo se servește și mâncare. Despre el am scris, în urma cu ceva timp, când se amenaja interiorul și astăzi, la câteva zile de la deschidere, am fost să văd care e treaba cu localul.
Am stat pe terasă, de unde se vede frumos, în plan apropiat acoperișurile unor case și, în depărtare vezi orașul, turnul Bisericii Evanghelice. Păcat că nu avem mai multe astfel de restaurante și cafenele în Bistrița, la înălțime.
Mobilierul e frumușel, nu mi-am dat seama încă dacă e scump sau doar vrea să pară scump, cu auriu pe mese, gresie gri pe terasă, negru pe decor. Băile arată bine, dacă aveți vreodată bani să mergeți în local, e important de știut că ușile de la baie se deschid cu un senzor din dreapta, ca să nu trageți ca țăranii de ele.
Aș fi mâncat o salată, dar bucătarii erau setați doar pe mic-dejun la ora aia, așa că mi-am luat o omletă. A fost bună, dar nu vă așteptați la omleta clasică. A avut multă pâine prăjită, ouă peste și prosciutto, cu salată. Porția e suficientă pentru un mic dejun. Mie mi-a plăcut, deși unul dintre prietenii mei de la masă s-a luptat puțin cu pâinea prăjită de la ouăle poșate pe care le-a comandat, dar a răzbit până la urmă.
Cafeaua e, de asemenea, destul de bună și apa plată...e ca apa plată. Prețurile sunt acceptabile, puțin mai mari decât în majoritatea restaurantelor din Bistrița dar, vorba aia, dai un ban ca să fii la înălțime. În meniu, găsești multe feluri de mâncare, de la paste (37 - 50 de lei), salate (35 de lei), până la burgeri (42 de lei), vită (140 de lei) sau dorada (65 de lei).
Servirea a fost impecabilă, nimic de reproșat, cam 30 de minute a durat până ne-a venit mâncarea (se putea și mai repede). M-a amuzat faptul că am fost întrebat de două ori, de două ospătărițe diferite, dacă e bună mâncarea :)
În concluzie, noul bistro - cafe din Bistrița ar fi de nota 8.5, cu specificația că reputația bună și serviciile de calitate se consolidează în timp.
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Merțedes
30.03.2025Da, rămăne lider pănă luni cănd se va judeca la Comisia de disciplină cauza 69 😅. Apoi d8n weekendul următor șanse mari să treacă Băbuțan cu Dacia peste "Merțanul" Bogdănelei 😅😅😅
la articolul FOTBAL. Gloria a remizat cu Unirea Alba Iulia, scor 0-0
Balan Marius- ecologist
29.03.2025Daniele ! Ce SMANTANEALA ar fi iesit daca se facea parcarea in parcul Eminescu in vremea colegului tau OTC cu trei mandate si locul de parcare trecea de 20.000 euro avand in vedere cate retele trebuiau mutate din subsolul parcului. La asta nu te gandesti ? Noroc cu cele 550...
la articolul Daniel Suciu, despre vinieta albastră: "Bistrițenii plătesc de 4 ori mai puțin" (VIDEO)
Ioan
27.03.2025La Ilva Mica cand se aduna ???
la articolul Campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR VOLUMINOASE în toate localitățile din Bistrița-Năsăud
Ioana
26.03.2025Prin localitățile componente când faceți controale ca n au nici o treaba la baruri cu mașini tractoare beau și urca la volan și cu 10 beri băute și eu poate pt un bec semnalizare iau amenda. Va rog controale !!
la articolul Infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant delict de către polițiști
COMENTARII