Controale și amenzi la mai mulți operatori economici din Bistrița

La data de 15 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și prestărilor de servicii către populație. Astfel, au fost efectuate verificări și controale de specialitate pe raza municipiului Bistrița, ocazie cu care au fost verificați 26 de operatori […]

La data de 15 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și prestărilor de servicii către populație.

Astfel, au fost efectuate verificări și controale de specialitate pe raza municipiului Bistrița, ocazie cu care au fost verificați 26 de operatori economici, persoane fizice și juridice.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.000 lei. Totodată, ca măsură complementară, s-a dispus confiscarea sumei de 600 euro, bani care au făcut obiectul unui schimb ilegal de valută.

Etichetele acestui articol sunt controale,operatori economici

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iuliu

16.09.2024

Dintr-o derogare în alta, lingăii din PNL îl împing pe Ciucă spre Cotroceni. Generalul cu patru stele Nicolae-Ionel Ciucă a trecut în rezervă prin decretul semnat de Președintele României Klaus Iohannis, la 28 octombrie 2018. Înainte de trecerea în rezervă (pensionar...

Nicolae Ciucă, desemnat candidatul PNL la prezidențiale: "Voi fi în slujba țării, în slujba românilor" (FOTO)

Cornel

16.09.2024

Nu înțeleg, cine e Robert Linul ?

Delegaţia liberalilor bistriţeni, la Consiliul Naţional al PNL (FOTO)

M.

13.09.2024

Experienta sub limita bunului simt, cu acest asa zis magazin. Domnul Flaviu Pastene, patronul acestei firma conform spuselor dumnealui, pune anunturi pe OLX cu produse care nu sunt deloc conforme cu realitatea. In cazul meu vorbim de produsul Monsieur Cuisine Smart, in valoarea ...

Am fost la Resellux, noul magazin cu produse noi şi resigilate din Bistriţa (FOTO)

Cetățean

12.09.2024

O problema asemănătoare este și pe Aleea Zambilelor, strada cu acces interzis, dar unde nimeni nu respecta indicatoarele. Parcarea și zona din jurul blocurilor este blocată de mașini, de persoane ce își aduc copii la grădiniță. Riveranii, efectiv nu avem unde parca și...

Bistriţeni nemulţumiţi de părinţii care blochează o bandă de circulaţie, în faţa şcolii (FOTO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing