Cine vor fi viitorii consilieri municipali și județeni din mandatul 2020-2024. Modificări pe listele inițiale ale partidelor
La aproape patru săptămâni de la alegerile locale, constituirile de consilii comunale, orășenești, dar și cel al municipiului Bistrița sau cel Județean au intrat pe ultima sută de metri. Contextual, atât Judecătoria Bistrița dar și Tribunalul Bistrița-Năsăud au validat politicienii care vor își vor reprezenta cetățenii care i-au ales dar și partidele pe ale căror […]
La aproape patru săptămâni de la alegerile locale, constituirile de consilii comunale, orășenești, dar și cel al municipiului Bistrița sau cel Județean au intrat pe ultima sută de metri. Contextual, atât Judecătoria Bistrița dar și Tribunalul Bistrița-Năsăud au validat politicienii care vor își vor reprezenta cetățenii care i-au ales dar și partidele pe ale căror liste au fost aleși pentru următorii patru ani.
Față de listele inițiale, au intervenit modificări, o parte din cei aleși retrăgându-se de pe listele respective, chestiunea fiind valabilă pentru toate partidele politice. Astfel, de pe lista Alianței pentru Bistrița s-au retras Nicolae Popescu sau stau în rezervă Emiliana Darabont, Antal Attila, Simona Duca, Vasile Cocos, Oana Salaci, Grigore Sas, Doreta Oltean, Flaviu Giurgiuca, Ionuț Turbat, Anamaria Todor, Vasile Pop, Andreea Suhanyi, Pavel Szekely, Cătălin Moldovan, Silvia Ștefănuț, Ioan Dumitru, Maria Pintea, Adrian Sărmaș, Evelin Szekely, Vasile Damian.
Cine sunt cei 14 consilieri județenu validați de Tribunalul Bistrița-Năsăud?
Camelia Tabără -PSD, Bogdan Ivan- PSD, Florin Galeș, Pro România, Decsei Atilla, UDMR, Maria Ulecan, PSD, Vasile Puica, PSD, Virgil Rus, PSD, Emil Neia Lăcătuș, PSD, George Pop, Mirela Cârcu, ALDE, Alin Demian, PSD, Nicolae Lupșan, PSD, Angelo Manea, PSD, Simion Forai
La PNL situația este similară, de pe lista inițială retrăgându-se Stelian Dolha, Sorin Hognogi, Grigore Țiolan, Sorin Mititean. Totuși, pe lista PNL pentru Consiliul Județean a rămas fostul primar al comunei Șieuț, Ioan Dedean Bortaș, învins pe 27 septembrie de social-democratul Mihai Ivan.
Cine sunt cei 12 consilieri județeni PNL validați de Judecătoria Bistrița?
E vorba de Ioan Dedean, Samuel Coman, Ovidiu Florean, Octavian Ganea, Florin Moldovan, Ioan Zăgrean, Gheorghe Scuturici, Cristian Cârlig, Marius Marica, Viorica Calo, Marin Rus, Dorin Rus
De asemenea, în Consiliul Județean a mai intrat și PMP, Tribunalul Bistrița-Năsăud validând următoarele 4 mandate: Augustin Filipoiu, Lucian Pintea, Tiberiu Kecskes, Dorel Bertel. Precizăm că, de pe această listă s-a retras Ionuț Simionca și Caius Cârcu de la Beclean.
Municipiul Bistrița
Nici pe listele validate pentru consiliul municipal situația nu este mai diferită față de Consiliul Județean, și aici fiind aleși locali care s-au retras fie de pe lista Alianței pentru România, fie de pe cea a PNL. Cea mai ”epurată” listă este cea a Alianței pentru Bistrița-Năsăud și,de pe care s-au retras următorii sau au trecut în rezervă: Grigore Timoce, Vasile Bugnar Radu Elisei, Horațiu Gherman, Daria Stoleru, Ionel Burduhos, Cristian Codărean, Lucian Armean, Szabo Attila, Maria Miheștean, Ioan Uța, Victoria Moldovan, Bogdan Miholca, Dan Târgoveț, Viorica Nogy, Iulia Runcan, Dan Pop, Gheorghe Bodiu, Tibor Bodi, Pavel Bortăș, Teodora Șutea, Maftei Pop
Cine sunt cei 5 consilieri municipali ai ApBN validați?
Cristian Niculae (PSD), Alexandru Bria (PSD), Mathe Attila (UDMR), Lucia Săsărman (PSD), Andrei Kozuk (PSD)
Cine sunt cei 10 consilieri municipali ai PNL validați?
Marii câștigători ai alegerilor din 27 septembrie sunt liberalii, aceștia obținând în consiliul municipal un număr de 10 mandate
E vorba de Florin Urîte, Ioan Peteleu, Tudor Filip, Doina Macarie, Ionel Ruști, Daniel Brici, Cristian Munthiu, Sorin Hangan, Daniela Hudrea, Nicolae Pugna
PMP și USR-Plus
În Consiliul Municipal au intrat și cei de la PMP, aici fiind vorba de 3 mandate: Silvia Galben, Ștefania Stere, Oana Săcălean. Cu doar două mandate , USR-Plus va trimite în consiliul municipal doi useriști: Călin Stan și Niciolae Pavelean.
Nu trebuie uitat de fostul candidat al Partidului Verde, Dan Dumitru Ciobănică, validat și el pentru mandatul 2020-2024.
Ce urmează?
După validarea consilierilor, urmează ca Ioan Turc și Radu Moldovan să depună jurământul, urmând ca zilele următoare să fie convocated ședințele de constituire, în cadrul cărora să fie desemnați viitorii vicepreședinți sau viceprimari.
Primăria Bistrița
Cert, joi la ora 14.00, prefectul Stelian Doilha va participa la instalarea și depunerea jurământului de credință a noului primar Ioan Turc. Din ceea ce se știe, Turc va lucre cu Sorin Hangan și Călin Stan, ca și viceprimari.
Consiliul Județean
Reinstalarea lui Radu Moldovan la Consiliul Județean ar putea avea loc săptămâna viitoare, cei doi viitori vicepreședinți fiind Bogdan Ivan, PSD și Ioan Zăgrean, PNL.
PMP a anunțat prin vocea președintelui Ionuț Simionca că nu va face majorități nici cu PNL, nici cu PSD, nu va avea propuneri pentru funcțiile de vicepreședinte și nici nu va vota propunerile PSD și PNL, pe parcursul mandatului urmând să voteze proiectele de dezvoltare care vor fi supuse aprobării în CJ.
Alin Cordoș – propolitica.ro
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un bărbat a murit într-un accident rutier
17.01.2025
Accident rutier. O mașină s-a răsturnat
12.01.2025
ULTIMELE COMENTARII
Mihaela
14.01.2025Bună seara. Dacă as vrea sa ma angajez la leroy Merlin bistrita unde trebuie sa depun și eu un CV
la articolul Când se va deschide magazinul LEROY MERLIN la Bistriţa
Pop Marus
14.01.2025Pentru sarcina vreu un control
la articolul Dr. Marius Pop își începe activitatea la Clinica MARYMED din Bistrița, pe strada Someșului
lili van engelant
09.01.2025Îmi pare atât de rău că nu l -am cunoscut și acum e prea târziu. Te rog să scrii cartea.....
la articolul A încetat din viață Emil Hidoș, bistrițeanul închis de comuniști pentru că asculta muzică străină
Bravo
08.01.2025Bravo lui
la articolul Ce sumă de bani s-a câștigat la Loto, la o agenție din Beclean
COMENTARII