„Cununa grâului” este sărbătoarea recoltei de la sfârşitul secerişului. Văzută ca simbol al rodniciei, cununa are menirea de a spori recolta viitoare, de a asigura bunul mers al lucrului și sănătatea secerătorilor. Necesitatea purității rituale este surprinsă în textul cântecelor de seceră: Dimineață ne-am sculat, Și pe față ne-am spălat, Poale albe-am îmbrăcat (…) Secera-n […]
„Cununa grâului” este sărbătoarea recoltei de la sfârşitul secerişului. Văzută ca simbol al rodniciei, cununa are menirea de a spori recolta viitoare, de a asigura bunul mers al lucrului și sănătatea secerătorilor. Necesitatea purității rituale este surprinsă în textul cântecelor de seceră:
Dimineață ne-am sculat,
Și pe față ne-am spălat,
Poale albe-am îmbrăcat (…)
Secera-n mână am luat
Și la holdă am plecat”. (1)
În fapt, obiectul ritual, cununa împletită din spice de grâu alese din holda secerată, constituie întreg miezul ceremoniei.
„Cununa o aduc mai des gazdele cu stare și cu deosebire dacă au la casă ficiori sau fete mari.” (2)
În Transilvania, cele mai multe obiceiuri legate de sfârșitul seceratului și de ultimele spice erau acelea în cadrul cărora aceste spice erau „mândru” împletite sub forma unei cununi, care era simbol al rodniciei și era păstrată la loc de cinste până la recolta viitoare.
Obiceiul „cununii secerişului” cuprinde în structura sa următoarele etape: „împletirea obiectului ritual, purtatul cununii, udatul cununii, sosirea alaiului la casa gazdei, masa comună și jocul cununii”.
Zona Năsăudului constituie un nucleu centralizator al obiceiului. Aici, cununa este mai bogată prin dimensiunea mare a împletiturii de spice şi prin frumuseţea cântecelor de cunună ce acompaniază aducerea obiectului ritual. Această datină s-a păstrat într-un cadru amplu ce implică întreaga comunitate sătească.
În zona Năsăud, forma împletirii este de cunună propriu-zisă, realizată exclusiv din spice de grâu: „Se împletește în trei, ca părul femeii, apoi o face roată. Cununa este mare cât capul!” (3). La împletire, se aleg „spicele cele mai mari și mai frumoase, fruntea grâului”, iar fetele așează spicele în cunună fără grabă, unele chiar interpretând cântece specifice:
„Să trăiască fetile
Ce-mpletesc cununile
Să-mpletească încă multe
Și de-aicia înainte.”
A aduce cununa de la secerat este un lucru de cinste, motiv pentru care purtătoarea împletiturii de spice trebuie să fie „o fată curată, cea mai frumoasă și cea mai harnică”.
Pe valea Someșului Mare a mai existat o practică distinctă unde alături de cununa purtată pe cap de „fata curată ca lumina, o a doua cunună era purtată de gazdă, deasupra pălăriei, împreună cu struțul de spice din mâna dreaptă.” (4)
Sursă text: Emilia Bumb, „Studii etnologice. Bistrița-Năsăud – obiceiuri, meșteșuguri, rapsozi”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007, pag. 64-109.
Note: (1) Nicolae Bot, Cântecele cununii, Editura Minerva, București, 1989, pag. 174.
(2) Victor Onișor, „Cununa. Obicei poporan”, în „Revista Ilustrată”, nr. 5, 1902, pag. 140.
(3) H.H.Stahl, „Cununa în Șanț” în „Sociologie românească”, I (1936), nr. 1, pag.11; inf. Docița Crețu, Șanț-BN.
(4) Traian Gherman, „Alduitul cununii. (La secere)” în „Comoara satelor”, 4 (1926), nr. 7-8, pag. 365.
Photo credit: Referent Fabi Adrian – Arhiva Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Material îngrijit și postare propusă de etnolog prof. Emilia Ometiță, șef – Biroul Cultură Tradițională, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
COMENTARII