Ce trebuie să se schimbe în Primăria Bistrița după alegeri
Prin votul la alegerile locale, cetățenii le-au dat un șut un fund unora, pentru a veni alții. Nu neapărat pentru că e garantat că alții vor fi mai buni, dar pentru că cei dinainte au fost cu adevărat răi. Dacă înlocuitorii lor vor urma aceleași practici, cu siguranță vor primi tot un șut în fund, […]
Prin votul la alegerile locale, cetățenii le-au dat un șut un fund unora, pentru a veni alții. Nu neapărat pentru că e garantat că alții vor fi mai buni, dar pentru că cei dinainte au fost cu adevărat răi. Dacă înlocuitorii lor vor urma aceleași practici, cu siguranță vor primi tot un șut în fund, nu pentru a merge mai în față, ci pentru a pleca acasă.
Principala nemulțumire a oamenilor a fost față de modul în care statul, prin aleșii cu funcții de decizie, și-a bătut joc de oameni. La Bistrița, în Primărie, lucrurile au stat sub orice critică. Nu doar prin prisma proiectele nasoale, a banilor aruncați pe fereastră și a lipsei de realizări de impact, ci, mai ales, prin atitudinea sfidătoare la adresa populației.
Fosta administrație PSD a lăsat haos în administrație, dar și cohorte de oameni angajați pe concursuri date la mișto. Familii întregi au ajuns să frece menta în Primărie, pe salarii de 800-1000 de euro lunar, cu șefi peste șefi, în timp ce greul era dus de o mână de oameni. A trebuit să vină alegerile ca să găsească fonduri pentru o linie de transport pentru cetățenii dintr-o anumită zonă, fiind ocupați, până acum, cu organizatul concursurilor pentru ingineri la servicii de sport sau pentru specialiști în fizică cuantică la schimbatul bordurilor.
L-am întrebat, într-o emisiune, pe unul dintre candidați, dacă e normal să fie toată familia angajată în Primăria și mi-a răspuns că, dacă concursurile nu sunt pe bune, ar trebui să se sesizeze instituțiile abilitate. Serios? Păi instituțiile abilitate vor afla abia peste 50 de ani, de la “arhive”, ce metode foloseau ăștia acum ca să-și bage toate odraselele în Primărie, la frecat manganul pe bani mulți. Și nu, nu e de vină doar fostul primar Ovidiu Crețu pentru ce s-a întâmplat. Majoritatea celor de acolo și din partid sunt de vină, pentru că au înghițit și au profitat de situație.
Deși lucrurile s-au mai cizelat puțin în ultimii doi ani, spre apropierea alegerilor, în general, cetățenii erau tratați ca niște sclavi de către cei din Primăria Bistrița. Mai aveam puțin și ne biciuiau, pentru ca apoi să ne pună să le facem munca. În puținele interacțiuni cu angajați ai Primăriei, am văzut doamne jucând jocuri de strategie sau angajați care mă certau că am venit la o anumită oră, pentru că șefa revine doar la 12. Am trăit chiar și nefericitul episod în care m-au trimis de la un serviciu la altul, cu un bilețel pe care era numărul de ordine al unui dosar pe care l-am depus, pentru că ei nu-l puteau trimite online sau pe e-mail. Eu, spre deosebire de alții, mi-am mai exprimat nemulțumirile public, dar fără prea mare succes. Pentru că ei știau că nimeni nu le poate face nimic iar aleșii se credeau nemuritori în funcții.
Ei bine, a venit poporul, în 2020, și le-a dat transmis un sincer “Pașli!”, cu o sete de răzbunare adunată de peste 10 ani, celor care au condus Primăria și un tremurat în oase șefilor de prin direcții, care ar trebui să plece și ei acasă, dacă ar fi să le ia cineva la puricat performanțele și competențele.
Din păcate, familiile întregite în Primărie mai ceva ca la “Surprize, surprize!” vor rămâne acolo pentru că, în România, funcționarul public e pe viață. Sperăm totuși că, cei aleși vor înțelege foarte bine mesajul transmis de cetățeni și-i vor pune la lucru pentru că, la câți angajați are Primăria Bistrița, cam cât un schimb de la Leoni, cu productivitate invers proporțională și cu salariu dublu, ar trebui să i se pună cetățeanului covorul roșu când se apropie de instituție.
Pe scurt, digitalizarea mult promisă ar trebui să vină la pachet cu eficiență din partea umană.
în 12.11.2020 ora 15:06:19 Mircea Talos a scris:
Lasă un răspuns
Subscriu integral celor relatate de d-l Danci, completand ca brambureala, suficienta, aroganta si incompetenta regasita la Bistrita nu este o exceptie, toate primariile rosii, CJ si toate institutiile bugetare sunt tixite cu mediocri si pupincuristi ciumati, de o neobrazare incredibila, suferind de aceeasi “boala”. In structurile centrale , pe langa cele relatate aici, hotia si coruptia sunt multiplicate, statul roman semanand tot mai mult cu un stat mafiot. Cand ii vezi pe nerusinati cum vin ei cu solutii, cum dau ei salarii si pensii mai mari, cum aloca ei colosale sume compensatorii, cand tara-i inglodata in datorii, iar noi, cei din mediul privat “gafaim”, iti vine sa-l chemi pe “Tepes doamne”.
în 01.11.2020 ora 11:01:33 Justitiarul a scris:
Lasă un răspuns
O sa aveți voi șuturi în fund, toți bistrițenii care o sa simtă pe pielea lor alegerea turcului în funcția de primar și administrația pd-l-ista paguboada și restrictiva! Voi ați crezut ca dacă votați turcul o sa primiți shaorme, baclavale și sugiuc? O sa primiți multă indiferență și o sa aveți regrete tardive! Deja Horeca regreta și trimite personal în șomaj tehnic! Sa nu ziceți ca nu v-am spus!
în 15.10.2020 ora 18:39:44 Claudelu a scris:
Lasă un răspuns
Stilul de muncă trebuie schimbat din rădăcini precum şi mentalitatea funcționarului public. Domnul nou primar ales trebuie să le bage bine la cap tuturor celor care fac parte din aparatul primăriei că,.!? Ei sunt în slujba cetățeanului şi nu invers, rețineţi acest aspect !!! De OMENIE ce să mai zicem, trebuie să fie adul din mâneca noului primar . Multă baftă dom’ primar !!!
în 17.05.2020 ora 18:55:16 Istvan a scris:
Lasă un răspuns
Mergeti la Eon sau la Enel, sau la alt furnizor din Bistrita si va face o oferta cu aproximativ 20% mai avantajoasa. In caz contrar o sa platiti ai mai mult decat in prezent.
în 08.10.2020 ora 15:52:07 Balan Marius -Horea- VERZII de Bistrita-Nasaud a scris:
Lasă un răspuns
Schimbarea este foarte simpla. Tot ce a facut Cretu cu aparatul sau de vot nu trebuie sa se mai intample.. Cine nu va vedea asta va primi un sut in CUR nu in fund ca asa trebuie spus si exclamat pe romaneste. Mai astept ca DRUJBELE Primariei sa nu mai capete benzina si nimeni sa nu mai intrazneasca sa mai proiecteze ceva pe spatiile VERZI. Aroganta, infatuarea si prostia trebuie urgent eliminate si va spunea mandea de la VERZI ca bistritenii sunt al dracului de sensibili la proiectele dusmanoase cu MEDIUL. Eu doar subliniez ca peste 10.000 de semnaturi s-au depus de-a lungul anilor prin mine pe proiecte idioate si costisitoare si inutile. De fapt Radu Moldovan pres. PSD si CJ a transmis presei cel mai bine situatia pierderii primariei si CL de catre PSD. El a spus : am avut de gat o funie cu o piatra grea de moara si a dat vina pe incapatanarea actualului edil care pleaca in penzie .Ca cam atat !
în 07.10.2020 ora 17:34:09 Paul a scris:
Lasă un răspuns
Aveți dreptate.. Nici acum nu se pot împacă cu gândul că șeful Crețu pleacă și Neculae a fost trimis acasă de cetățeni la votul din 27. Tocmai de aceea umblă vorba că directorii și s au cam închis prin birouri iar la personal este “pelerinaj”, zilele acestea, încercând probabil să și întărească “scaunele calde” și să acopere k.. K…tul ca pisicile. Încă mai trag sfori, cum au fost obișnuiți și fac strategii cum să pară imaculati când va veni noul primar. Sper ca Turc să i scuture pe toți și să i pună la treaba, sper să se termine cu cumetriile din primărie și să i descopere pe cei care nu au ce căuta acolo. Sper să avem cât mai repede audit și sper ca cei vinovați de furt de orice fel, să răspundă. Cât mai repede până nu mai ascund toate mizeriile făcute!!!!
în 07.10.2020 ora 08:34:14 Paul a scris:
Lasă un răspuns
Bine punctat! E plină primăria de cucoane nervoase, gata să te certe pt orice, dacă tulburi liniștea biroului în care stau câte trei – patru… Da.. Stau!
în 06.10.2020 ora 19:46:17 Mariapop a scris:
Lasă un răspuns
Mare adevar ,ar trebui sa vada viitorul primar ,dl Turc ,ce daca sunt funcționari sunt bătuți în cuie ? Sunt familii întregi fixați bine mersi de dl Crețu, care si acuma în ultimul moment a făcut asa cîteva angajări la urgență, sa poata fi linistit .Am si eu o intrebare la ce tr 2 directori la Poliție Locală, dl Gabrian ar tr dat afară urgent ,este dr si la concurs a intr cu nota 2 ,si asa taie frunze la câini, vine cînd vrea pleacă cînd vrea ,are pensie din sistemul de unde a venit de la Peneteciar .Este greu ,dar ar tr dl Primar sa analizeze,situatia de la cap ,coada si sa mai reducă din atîtea șefuleți făcuți peste noapte de Crețu.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un bărbat a murit pe stradă, în Bistrița
20.11.2024
Un copil a căzut de la balcon, în Bistrița
16.11.2024
ULTIMELE COMENTARII
Maria
22.11.2024Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?
la articolul Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc
Goga
22.11.2024:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...
la articolul PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"
Dana
22.11.2024Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE
la articolul Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)
Balan Marius- ecologist
22.11.2024Inainte de 89 toti cetatenii de la case trebuia sa punem mana pe lopata ca asa erau regulile. Dupa Revolutie mai toti am devenit mari patroni si oameni de afaceri si suduim Primarii ca nu vin sa ne dea zapada din fata caselor etc. Despre miscare, sport cu lopata-n mana nu are...
la articolul Ioan Turc, atac către Gabriel Lazany: "A venit iarna! Pune mâna pe o lopată şi arată respect faţă de bistriţeni"
COMENTARII