Cabinetul stomatologic mobil a devenit funcțional. Copiii vor beneficia de tratamente și controale dentare (VIDEO)

Cabinetul stomatologic mobil al Primăriei Bistrița a devenit funcțional. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat primarul Gabriel Lazany, viceprimarul Ștefania Stere, inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie, consilierul local George Dumitrescu, directorul Direcției de Asistență Socială - Radu Dreptate.

'Cabinetul stomatologic mobil a intrat în posesia Primăriei Bistrița, printr-o inițiativă a doamnei deputat Diana Morar. După ce a fost recepționat de Primărie, a trecut printr-o procedură complexă de autorizare și acreditare, iar în momentul de față cabinetul stomatologic mobil a fost înregistrat la Colegiul Medicilor Stomatologi. Așa cum am spus atunci, vom începe un program de control profilactic al copiilor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar. Trebuie să avem un coordonator al acestui proiect și eu cred că persoana cea mai potrivită pentru a coordona acest proiect este domnul consilier local George Dumitrescu, care este medic stomatolog de profesie", a anunțat primarul Gabriel Lazany.

"Îi mulțumim doamnei deputat Diana Morar pentru acest proiect. Pentru mine, nu este prima experiență de acest gen. Am fost, cu mai multe unități mobile, atât în țară, cât și în lume, în zone defavorizate. Vreau să spun că este cea mai bine dotată, din punct de vedere al echipamentelor, poate să ofere servicii stomatologice de calitate, respectând toate normele. În această unitate mobilă, pe lângă tratamentele de urgență, adică ameliorarea durerii și a infecțiilor, o să se practice și profilaxia și tratamentul cariilor dentare", a explicat medicul stomatolog George Dumitrescu.

Anul trecut, cabinetul mobil de stomatologie a fost achiziționat printr-un amendament la legea bugetului de stat depus de deputatul Diana Morar. Cabinetul mobil a ajuns la Bistriţa în noiembrie 2024 şi a intrat în dotarea Direcției de Asistență Socială.

"După aprobarea amendamentului meu la legea bugetului de stat pe anul 2023, care a permis achiziția a patru ambulanțe tip ACD la SAJ BN, astăzi celălalt amendament al meu la legea bugetului pe anul acesta a devenit realitate. Astfel, Primăria Bistrița are în dotare un cabinet stomatologic mobil (750.000 de lei) cu autonomie energetică, care va permite tuturor copiilor din Județul Bistrita-Năsăud să aibă accces la servicii stomatologice, precum și la activități de cunoaștere si întreținere a igienei dentare", a declarat deputatul Diana Morar, în noiembrie 2024.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Merțedes

30.03.2025

Da, rămăne lider pănă luni cănd se va judeca la Comisia de disciplină cauza 69 😅. Apoi d8n weekendul următor șanse mari să treacă Băbuțan cu Dacia peste "Merțanul" Bogdănelei 😅😅😅

FOTBAL. Gloria a remizat cu Unirea Alba Iulia, scor 0-0

Balan Marius- ecologist

29.03.2025

Daniele ! Ce SMANTANEALA ar fi iesit daca se facea parcarea in parcul Eminescu in vremea colegului tau OTC cu trei mandate si locul de parcare trecea de 20.000 euro avand in vedere cate retele trebuiau mutate din subsolul parcului. La asta nu te gandesti ? Noroc cu cele 550...

Daniel Suciu, despre vinieta albastră: "Bistrițenii plătesc de 4 ori mai puțin" (VIDEO)

Ioana

26.03.2025

Prin localitățile componente când faceți controale ca n au nici o treaba la baruri cu mașini tractoare beau și urca la volan și cu 10 beri băute și eu poate pt un bec semnalizare iau amenda. Va rog controale !!

Infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant delict de către polițiști

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing