
BISTRIȚA. VINIETA ALBASTRĂ a fost aprobată în Consiliul Municipal
”Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Bistriţa” a fost miercuri discutat și aprobat în ședința ordinară de Consiliu Municipal a lunii martie. E vorba de ”Vinieta Albastră”, despre care primarul Gabriel Lazany spune că este o facilitate acordată bistrițenilor, iar în orice oraș civilizat staționarea mașinii se plătește.
Precizăm faptul că în Bistrița la ora actuală sunt amenajate un număr de 10.351 locuri de parcare de reședință amenajate în zonele blocurilor de locuințe colective și 1283 locuri de parcare publice cu plată, din care 631 amenajate în zona I și 652 în zona II, astfel că raportat la numărul de locuri de parcare amenajate în municipiu pe domeniul public, prin modificarea adusă tarifelor, se preconizează o creștere a veniturilor din parcări cu aprox.15% față de anul 2023, când au fost aplicabile tarifele actuale.
"Vinieta albastră nu este o taxă, ci o facilitate!" - a transmis Gabriel Lazany.
"Această vinietă va fi lipită pe parbrizul mașinilor. Aceasta nu este obligatorie și a fost gândită ca o facilitate, pentru ca șoferii să nu se mai gândească la plata locurilor de parcare de fiecare dată. Ai vinieta albastră, nu îți mai bați capul cu parcarea în oraș. La noi, vinieta albastră îți permite să parchezi cu 0,27 de lei pe zi. Nici pentru cei care nu au mașina înmatriculată în Bistrița tariful nu este mare, pentru că vine 1,65 lei pe zi. Vinieta albastră este o facilitate pe care vă recomand să o cumpărați, pentru că vă ia o grijă de pe cap", a explicat Gabriel Lazany.
Noul Regulament mai prevede și posibilitatea de a achiziționa o vinietă albastră care va permite persoanelor fizice și juridice care dețin autovehicule înmatriculate în municipiul Bistrița să parcheze în toate parcările amenajate sau neamenajate, proprietatea municipiului Bistrița, la prețul de 100 lei/an, 200lei/an respectiv 300 lei/an. Persoanele care dețin locuri de parcare de reședință vor beneficia de acordarea unei viniete albastre, cu titlul gratuit.
Pentru staționarea pe locurile de parcare cu plată fără achitarea tarifelor de parcare, de către persoane fizice şi juridice, proprietari sau deţinători cu orice titlu ai autovehiculului, se propune amendă contravențională cuprinsă între 300 – 600 lei, precum şi cu măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculului, iar pentru ocuparea locurilor de parcare din zona de aplicare a sistemului de taxare cu diferite obiecte se va aplica amendă contravențională cuprinsă între 600 – 1200 lei. Constatarea contravenţiei propuse şi întocmirea procesului-verbal al contravenţiei, se va face de către polițiștii locali din cadrul Direcției Poliției locale a municipiului Bistriţa.
Vinieta dă dreptul deținătorului de a parca pe toate străzile publice din municipiul Bistrița, amenajate și neamenajate, pe tot parcursul anului pentru care s-a eliberat.
Vinieta nu se poate transmite de la un autoturism/autoutilitară la altul/alta și obligatoriu se va lipi în interiorul autovehiculului în coltul stânga sus la loc vizibil.
Persoanele care dețin o parcare de resedință vor beneficia cu titlu gratuit de vinieta albastră care va avea aceeași valabilitate ca și parcarea de reședință și se va elibera la data plății tarifului parcării de reședință pentru perioada următoare.
Tarifele de bază pentru utilizarea parcărilor de reşedinţă
- pentru persoane fizice:
- a) în sumă de 20 lei/loc de parcare/lună, respectiv 240 lei/loc de parcare/an pentru persoane fizice, pentru primul autovehicul.
- b) în sumă de 25 lei/loc de parcare/lună, respectiv 300 lei/loc de parcare/an pentru persoanele fizice care solicită loc de parcare pentru al doilea autovehicul.
- c) în sumă de 400 lei/loc de parcare/an pentru persoanele fizice care solicită loc de parcare pentru al treilea autovehicul.
- d) în sumă de 40 lei/loc de parcare/lună, respectiv 480 lei/loc de parcare/an pentru persoane fizice pentru un loc de parcare acoperit. Suma se majorează cu 50% pentru al doilea și al treilea autovehicul.
- pentru persoane juridice:
- a) în sumă de 35 lei/loc de parcare/lună, respectiv 420 lei/loc de parcare/an pentru persoane juridice, pentru primul autovehicul.
- b) în sumă de 50 lei/loc de parcare/lună, respectiv 600 lei/loc de parcare/an pentru persoanele juridice care solicită loc de parcare pentru al doilea autovehicul.
- c) în sumă de 800 lei/loc de parcare/an, pentru persoanele juridice care solicită loc de parcare pentru al treilea autovehicul.
- d) în sumă de 50 lei/loc de parcare/lună, respectiv 600 lei/loc de parcare/an pentru persoane juridice, pentru 1 loc de parcare acoperit, cu mențiunea că pentru persoanele juridice se asigură un singur loc de parcare în parcările acoperite.
La expirarea perioadei de valabilitate a utilizării locurilor de parcare de reşedinţă, acestea se vor prelungi cu încă 12 luni, cu condiția efectuării plății tarifului pentru perioada următoare, conform noilor prevederi, excepție fac locurile de parcare atribuite persoanelor fizice/juridice pentru al doilea sau al treilea autoturism (sau mai multe) care devin libere la expirarea valabilității acestora și urmează să fie atribuite prin procedura aprobată prin regulament, procedură la care pot participa și persoanele care le-au deținut anterior.
Pentru cazurile în care atribuirea locurilor de parcare se va face prin procedura licitatiei publice cu strigare, saltul de supralicitare se stabileşte la valoarea minimă de 10 lei/loc de parcare/an.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
BISTRIȚA. Un fast-food de renume s-a ÎNCHIS!
24.03.2025
ULTIMELE COMENTARII
Merțedes
30.03.2025Da, rămăne lider pănă luni cănd se va judeca la Comisia de disciplină cauza 69 😅. Apoi d8n weekendul următor șanse mari să treacă Băbuțan cu Dacia peste "Merțanul" Bogdănelei 😅😅😅
la articolul FOTBAL. Gloria a remizat cu Unirea Alba Iulia, scor 0-0
Balan Marius- ecologist
29.03.2025Daniele ! Ce SMANTANEALA ar fi iesit daca se facea parcarea in parcul Eminescu in vremea colegului tau OTC cu trei mandate si locul de parcare trecea de 20.000 euro avand in vedere cate retele trebuiau mutate din subsolul parcului. La asta nu te gandesti ? Noroc cu cele 550...
la articolul Daniel Suciu, despre vinieta albastră: "Bistrițenii plătesc de 4 ori mai puțin" (VIDEO)
Ioan
27.03.2025La Ilva Mica cand se aduna ???
la articolul Campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR VOLUMINOASE în toate localitățile din Bistrița-Năsăud
Ioana
26.03.2025Prin localitățile componente când faceți controale ca n au nici o treaba la baruri cu mașini tractoare beau și urca la volan și cu 10 beri băute și eu poate pt un bec semnalizare iau amenda. Va rog controale !!
la articolul Infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant delict de către polițiști
COMENTARII