Bărbat drogat la volan, reținut de polițiștii din Sângeorz-Băi în urma unei urmăriri în trafic
În data de 17 septembrie, în urma cercetărilor și probatoriului administrat, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 35 de ani din Feldru, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În fapt, în noaptea de 6/7 septembrie a.c., polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie și care circula pe Drumul Național 17D, între localitățile Rodna și Anieș.
Conducătorul acestuia a refuzat să oprească, fiind urmărit de echipaj aproximativ 1 kilometru. La un moment dat, acesta a acroșat o bordură, după care ar fi sărit din autoturismul aflat în mers și care ulterior a intrat în coliziune cu peretele unei hale.
Polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj medical pentru acordarea îngrijirilor medicale bărbatului în cauză. Totodată, polițiștii au efectuat controlul corporal și al autovehiculului, fiind descoperite și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
La fața locului, bărbatul de 35 de ani a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, ulterior fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, buletinul de analiză toxicologică confirmând prezența unor substanțe interzise.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 35 de ani are anulat dreptul de a conduce. În prezent, acesta se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 18 septembrie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru documentarea cauzei sub toate aspectele ei.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un bărbat a murit pe stradă, în Bistrița
20.11.2024
ULTIMELE COMENTARII
Raducule, slab prietene
25.11.2024Slabut Raducule, ti-a dat Marcelus sa papi proiecte, ministrii si spitale si tu asa l-ai rasplatit? Slabut Raducule, nu se face. Hai sa vedem, cati mai raman la fruntea tarii dupa cele intamplate
la articolul PREZIDENȚIALE 2024. Cine a câștigat alegerile în municipiul Bistrița
Maria
22.11.2024Dintre problemele " importante" si cele urgente, pe care le rezolvati mai intai domnule primar?
la articolul Gabriel Lazany şi Radu Moldovan, la Bucureşti pentru mai multe proiecte. Ce mesaj i-au transmis lui Ioan Turc
Goga
22.11.2024:)))))))) Meningita morala? Cine a aprobat tariful de la Aquabis? Nu dumneata si consilierii coalizati? PSD-ul e bun pentru afaceri dar rau pentru concurenta? Domnule Turc impreuna cu domnul Sighiartau...cred ar trebui sa faceti mai multe (lucrurile tangibile) si sa vorbiti ma...
la articolul PNL BN, atac la Radu Moldovan: "Campanie electorală într-un spital de stat!"
Dana
22.11.2024Halal Primar lăudat de toată lumea ! În dimineața asta era dezastru pe șosele în oraș! Bine ca noi cetățenii prosti și corecți SUNTEM BUNI SA PLATIM TAXE ! RUSINEEE
la articolul Ce a transmis Primăria Bistriţa legat de deszăpezirea din această dimineaţă (FOTO)
COMENTARII