Bărbat din Rodna, reținut pentru furturi de la o firmă și din două locuințe

La data de 10 iunie, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Rodna au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 55 de ani, din localitate, bănuit de comiterea a trei furturi. Acesta se află în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și, în cursul acestei zile, va fi prezentat cu […]

La data de 10 iunie, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Rodna au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 55 de ani, din localitate, bănuit de comiterea a trei furturi. Acesta se află în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și, în cursul acestei zile, va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă.

Din investigațiile efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în perioada aprilie – mai 2020, acesta ar fi pătruns în incinta a două locuințe din Rodna, de unde ar fi sustras bunuri (unelte electrice) în valoare de aproximativ 1.400 de lei. Polițiștii au recuperat și restituit păgubiților o bună parte din prejudiciu, respectiv bunuri în valoare de 1.100 de lei. Totodată, în aceeași perioadă, acesta ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale mai multe unelte electrice și obiecte de îmbrăcăminte, în valoare totală de 10.000 de lei. Și în acest caz, polițiștii au reușit să recupereze o parte din bunuri, în valoare de aproximativ 5.600 de lei.

În cursul acestei zile, rodneanul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud în vederea arestării preventive pentru 30 de zile. Polițiștii Secției 7 Poliției Rurală Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul dosarului de furt calificat întocmit pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperării integrale a prejudiciului.

COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing