
Bărbat din Rebrișoara, prins beat la volan, în Năsăud
În urma controalelor în trafic, polițiștii năsăudeni au depistat un bărbat de 33 de ani, din Rebrișoara, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17D, prin orașul Năsăud. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cel în cauză are permis de conducere valabil, eliberat de autoritățile din Germania, însă rezultatul testării cu […]
În urma controalelor în trafic, polițiștii năsăudeni au depistat un bărbat de 33 de ani, din Rebrișoara, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17D, prin orașul Năsăud.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cel în cauză are permis de conducere valabil, eliberat de autoritățile din Germania, însă rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost pozitiv, respectiv de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, iar polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută la art. 336 din Codul Penal (conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe).
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Balan Marius- ecologist
09.07.2025Bate TOACA la urechile surzilor de la Consiliul Judetean. Asa trebuie sa sune concursul. Eu fac asta continuu din 2007 si nimeni nu aude nimic.
la articolul TRÂMBIȚA ÎNGERILOR - Concurs de bătut toaca la nivel județean
Zaharia Ion
09.07.2025Foarte mult, asteptam să înființeze și la Bistrița un magazin de desfacere Mec Donald's , oare când?
la articolul EXCLUSIV! Negocieri pentru deschiderea unui McDonald`s în Bistrița. Unde ar putea fi locația
Zapirtan Maria
05.07.2025As dori detalii va rog sunați la 0743006402
la articolul ANUNȚ de ANGAJARE. FILEXPO Bistrița angajează recepționer marfă
Florin
04.07.2025Așa sunt toți nu numai sfertodoctul ăsta
la articolul Senatorul Cristian Nicula, proiect de lege pentru reducerea cheltuielilor bugetare
COMENTARII