Au ieșit din zona carantinată a municipiului Bistrița pe motiv că au de aprovizionat bunicii și au ajuns la Colibița pentru ședințe foto sau pentru apă de izvor

Minivacanța de care au beneficiat bistrițenii a dat idei unora dintre aceștia cu privire la petrecerea acestor zile libere tocmai la Colibița. Jandarmii montani Colibița care au executat verificări în zonă, au întâlnit în cursul zilei de ieri mai multe persoane care aveau domiciliul în municipiul Bistrița și care se aflau la plimbare în […]

 
Minivacanța de care au beneficiat bistrițenii a dat idei unora dintre aceștia cu privire la petrecerea acestor zile libere tocmai la Colibița.
Jandarmii montani Colibița care au executat verificări în zonă, au întâlnit în cursul zilei de ieri mai multe persoane care aveau domiciliul în municipiul Bistrița și care se aflau la plimbare în zona lacului. Astfel, două dintre persoane au fost depistate în timp ce realizau fotografii la o terasă aflată pe malul lacului. Acestea menționaseră pe declarația pe proprie răspundere faptul că deplasarea a fost realizată cu scopul asistenței unor persoane vârstnice.
Alte două persoane erau prezente în zona Șoimu de unde se aprovizionau cu apă de izvor, motivând faptul că cea din oraș nu este bună, în declarație fiind menționat faptul că se deplasează pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.
Numai în cursul zilei de ieri jandarmii montani Colibița au aplicat 16 sancțiuni, astfel: 4 amenzi în valoare totală de 4.000 de lei pentru ieșirea din zona carantinată fără motiv întemeiat, respectiv 12 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Acțiuni de acest gen se vor desfășura în zonă și pe tot parcursul acestei zile.
Precizăm faptul că pe perioada carantinei pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor, aprovizionarea cu bunuri de strictă necesitate trebuie realizată în imediata apropiere a domiciliului fără a mai intra sau a ieși în/din zona carantinată.

Etichetele acestui articol sunt carantină,sancțiuni

COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing