Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud: Azi despre PINTICU TECII (FOTO)

Localitatea este atestată documentar încă din anul 1332, când „sacerdos de Pintuch” plăteau dijma regală. Denumirea localităţii este consemnată în documente sub diverse forme: Pintak, Pintak-Tekendorf, Pentek, Szaszpentek, Pinticu – în traducere înseamnă „Vinerea, Vinerea Tecii, Vinerea Săsească“.

În anul 1453, Capitlul de la Alba Iulia, confirmă donaţia făcută de Regelui Ladislau lui Ioan Corvinul, prin care acesta primea Districtul Bistriţei cu 24 de sate, printre care şi Pinticu (Penthek). Localitatea este amintită, de asemenea, într-un document referitor la incursiunea voievodului Moldovei, Petru Rareş, în Secuime, la 21 octombrie 1542. Într-un istoric al parohiei este consemnat anul 1607, ca an al zidirii „bisericii vechi” româneşti. La acea dată parohia era ortodoxă, iar după 1698-1701, când o parte a clerului şi a credincioşilor din Transilvania au acceptat unirea cu Biserica Romei, parohia a devenit greco-catolică.

Pinticul a fost punct strategic în timpul Răscoalei lui Horea, când de altfel, Popa Vasilie, judele satului – Ştefan Bucur şi alţi 5 pinticani au fost încarceraţi. Localitatea a dat doi martiri în timpul Revoluţiei Paşoptiste – Constantin Roman Vivu, căpitanul Legiunii a XII-a şi Ştefan Moldovan, care şi-au găsit sfârşitul în timpul revoluţiei, la Sângeorzul de Mureş, la 9 februarie 1849, alături de alţi 10 revoluţionari pinticani.

Locuitorii comunei au păstrat cu sfiinţenie Drapelul Legiunii a XII-a, fiind transmis din generaţie în generaţie. Când a existat pericolul de a fi confiscat în timpul regimului dualist, acesta a fost „purtat de la om la om“ şi ascuns în locuri sigure, iar în timpul ocupaţiei horthyste a fost ascuns în turnul bisericii, fiind astfel salvat. Locuitorii au reuşit să-l ascundă până în 1967, în biserică, când a fost predat la muzeu. Steagul tricolor de la 1848 a fost purtat de pinticani, cu mare mândrie, în decembrie 1918, la Alba Iulia.

Până în 1918, localitatea a fost subordonată Plasei Teaca, Comitatul Cluj. Nivelul inferior al administraţiei locale s-a organizat în baza Legii XVIII din 1871, cu completările ulterioare, care stabilea statutul comunelor şi al obligaţiilor ce le revenea. Potrivit dispoziţiilor legii, comunele se împărţeau în oraşe cu consiliu, comune mari şi comune mici. Comunele se bucurau de autonomie, în virtutea căreia aveau organisme proprii, dispuneau de patrimoniu, puteau impune dări, se preocupau de şcolile existente, de menţinerea ordinii şi de drumurilor.

Prin Legea pentru Unificarea Administrativă din 1925, teritoriul României s-a împărţit în judeţe, având în subordine comunele rurale şi urbane. Localitatea a intrat în componenţa plăşii Teaca, judeţul Mureş, iar în timpul Dictatului de la Viena a fost subordonată Plăşii de Jos.

După cel de-al doilea război mondial, o nouă rearondare administrativă s-a făcut la 1 aprilie 1948 şi s-a introdus o nouă clasificare a localităţilor în: oraşe, comune suburbane, comune rurale şi satele, subordonate judeţelor şi preturilor de plasă. Localităţiile subordonate Plăşii Ciceu erau : Ciceu Giurgeşti, Canciu, Ciceu Hăşmaş, Ciceu Mihăieşti, Baţa, Ciceu Corabia, Ciceu Mihăieşti, Leleşti, Cuzdrioara, Mânăşturel, Mica, Mânăstirea, Nireş, Sânmarghita, Negrileşti, Breaza, Ciceu Poieni, Negrileşti, Ocna Dejului, Pintic, Reteag, Uriu, Unguraş, Botiu, Unguraş, Valea Unguraş şi oraşul Dej, reşedinţa Plăşii.

În baza Legii Nr. 5 din 7 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ – economică a teritoriului R.P.R, s-au înfiinţat Sfaturile Populare. Localitatea devine sat, subordonat comunei Teaca, raion Bistriţa.

Documentele postate fac parte din fondurile: “Cooperativa Năsăudul” și “Sedria generală a Districtului Năsăud”