
Ana Moldovan: ”Rog public instituțiile competente să ducă mai departe cazul fraudei electorale de la Sânmihaiu de Câmpie”
Directoarea Școlii Gimnaziale Sânmihaiu de Câmpie, prof. Ana Moldovan și candidat PNL BN la Camera Deputaților, cere autorităților judiciare să continue cercetările în dosarul alegerilor locale de la Sânmihaiu de Câmpie care, din punctul său de vedere, au fost fraudate.
“Cred că mai repede sau mai târziu, primarii din județul Bistrița-Năsăud și nu doar trebuie să înțeleagă că organizarea corectă a alegerilor este o atribuție pe care aceștia o au potrivit Codului administrativ și nu un privilegiu, așa cum unii au înțeles.
Sigur că voi aduce în discuție povestea de la Sânmihaiu de Câmpie pentru că am fost direct implicată acolo la alegerile locale, în care un candidat al Partidului Social Democrat a fraudat alegerile. Acest aspect a fost vehiculat în spațiul public pe baza dovezilor pe care autoritățile competente le-au identificat imediat după procesul electoral.
Ce este foarte grav, din punctul meu de vedere, nu este neapărat faptul că se influențează decizia finală sau votul final al competitorilor electorali, ci modul în care asemenea practici de fraudare a alegerilor în cazul experienței mele cu un candidat de la Partidul Social Democrat destabilizează democrația, nu respectă dreptul oamenilor la opinie, dreptul oamenilor de a alege, respectiv dreptul majorității cetățenilor dintr-o comunitate de a decide soarta acelei comunități.
Prin urmare, rog public instituțiile competente să ducă mai departe acest caz, să aibă în vedere dovezile pe care le-au descoperit și să finalizeze cât mai repede procesul în instanță, astfel încât cetățenii județului să aibă un exemplu clar demonstrat de fraudare a alegerilor și evident să fie un exemplu de așa nu în județul Bistrița-Năsăud și chiar în țară. Cred că este foarte important să respectăm decizia cetățenilor și să o acceptăm în primul rând ca formațiune politică, indiferent că ne convine sau nu ne convine rezultatul la un moment.
Nu este plăcut să aduc în discuție comunitatea din care provin ca având o bulină neagră cumva, însă cred că este foarte necesar să spunem lucrurilor pe nume, să arătăm unele formațiuni politice sunt preocupate de a obține și de a avea puterea cu orice preț. Prin urmare invit primarii județului Bistrița-Năsăud să înțeleagă că atribuția pe care o au în organizarea corectă a alegerilor este o obligație și nu un privilegiu”, a declarat Ana Moldovan, în cadrul unei conferințe de presă.
în 18.11.2024 ora 13:38:00 Iuliu a scris:
Lasă un răspuns
Este vorba despre primarul din comuna Sânmihaiu de Câmpie, acuzat de fraudă electorală la alegerile locale din 9 iunie. Acesta, alături de viceprimar, secretar şi un consilier local ar fi făcut mutări fictive în comună pentru ca actualul primar să aibă suficienţi votanţi pentru a mai câştiga un mandat. In urma schimbării domiciliului și a exercitării votului pentru realegerea primarului , fiecare persoană a primit suma de 700 de lei. (Vezi: https://www.agerpres.ro/justitie/2024/07/26/bistrita-nasaud-primarul-vic...) Este efectul legii electorale care permite alegerea primarilor si a presedintilor de consilii judetene dintr-un singur tur de scrutin, prin care un individ poate ajunge primar cu mai putin de 50% din numarul de voturi exprimate, ceea ce genereaza lipsa de legitimitate a celui ales. Este si cazul orasului Bistrita unde premarul a fost ales la o diferenţă de 8 voturi faţă de următorul clasat, ceea ce crează si aici suspiciune de fraudă, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu a fost admisă renumărarea voturilor. In concluzie, este nevoie de reforme structurale profunde. România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială a ţării. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară. La noi există un număr de 3.228 UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale) reprezentate de orase si comune dintre care cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi cu atât mai putin să ofere servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor, precum salarii, iluminat public, gospodărire, etc. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean. În România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, iar 891 n-au nici măcar 2.000 de suflete. Este si cazul comunei Sânmihaiu de Câmpie, din județul Bistrița Năsăud: (Vezi: https://populatia.ro/populatie-comuna-sanmihaiu-de-campie-judetul-bistri...) Avem de asemenea 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Acestea au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. Astfel, 2.593 de localități au beneficiat în 2022 de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze. Și așa se întâmplă în fiecare an. Astfel, Ilie Bolojan președintele Consiliului Județean Bihor și politician cu greutate în PNL sustine că: „Primăriile care sunt gestionate prost ar trebui să fie lăsate să intre insolvență. Ori am avut de fiecare dată în acești ani ai guvernului în care primăriile care au acumulat arierate, au gestionat catastrofal activitatea au primit bani direct prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului de Finanțe pentru a li se șterge aceste datorii. Ori practic mesajul care este? Orice faceți cineva vă salvează”. (Vezi si: https://www.profit.ro/perspective/video-eveniment-special-profit-ilie-bo...) Trebuie să vorbim de partea de reorganizare pentru că nu putem să nu vedem realitățile demografice pe care le avem. (Vezi si: (https://www.g4media.ro/ilie-bolojan-mesaje-dure-pentru-primari-guvern-si...)
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Merțedes
30.03.2025Da, rămăne lider pănă luni cănd se va judeca la Comisia de disciplină cauza 69 😅. Apoi d8n weekendul următor șanse mari să treacă Băbuțan cu Dacia peste "Merțanul" Bogdănelei 😅😅😅
la articolul FOTBAL. Gloria a remizat cu Unirea Alba Iulia, scor 0-0
Balan Marius- ecologist
29.03.2025Daniele ! Ce SMANTANEALA ar fi iesit daca se facea parcarea in parcul Eminescu in vremea colegului tau OTC cu trei mandate si locul de parcare trecea de 20.000 euro avand in vedere cate retele trebuiau mutate din subsolul parcului. La asta nu te gandesti ? Noroc cu cele 550...
la articolul Daniel Suciu, despre vinieta albastră: "Bistrițenii plătesc de 4 ori mai puțin" (VIDEO)
Ioan
27.03.2025La Ilva Mica cand se aduna ???
la articolul Campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR VOLUMINOASE în toate localitățile din Bistrița-Năsăud
Ioana
26.03.2025Prin localitățile componente când faceți controale ca n au nici o treaba la baruri cu mașini tractoare beau și urca la volan și cu 10 beri băute și eu poate pt un bec semnalizare iau amenda. Va rog controale !!
la articolul Infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant delict de către polițiști
COMENTARII