Acțiuni pentru siguranța și sănătatea copiilor la școală

În perioada 9-10 martie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu specialiști ai Direcției de Sănătate Publică au organizat și desfășurat acțiuni preventive în incinta unor unități școlare. Astfel, au fost efectuate controalele la 14 unități de învățământ de pe raza Secției 1 Poliție Rurală Bistrița care […]

În perioada 9-10 martie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu specialiști ai Direcției de Sănătate Publică au organizat și desfășurat acțiuni preventive în incinta unor unități școlare.

Astfel, au fost efectuate controalele la 14 unități de învățământ de pe raza Secției 1 Poliție Rurală Bistrița care au vizat verificarea respectării regulilor necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 precum portul măștilor sanitare de protecție, distanțarea socială, reguli de acces în unitate și alte măsurile de protecție sanitaro-igienice.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate și instruite 28 de persoane, personal de conducere/didactic și auxiliar privind regulile de protecție sanitară și nu au fost constatate nereguli.

Etichetele acestui articol sunt școală

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Petru

18.04.2024

Măi Trăiene dacă ai fi controlat de fiscul din SUA, știi ce ai primi? Consulta conaționalii din mențiunea anterioară, pentru d-ta SUA...

VIDEO - Traian Larionesi, patronul firmei Frasinul, atac dur la adresa politicienilor bistriţeni: „Nu sunt prea mândru de politicienii care sunt astăzi la eveniment”

Ioana

18.04.2024

Nu inteleg de ce aceasta ipocrita își baga nasul peste tot. Pilotul competent care a foat dat afara din cauza mamei academician ? Cum este posibil așa, in ce tara trăim? Vine acesta mică ipocrita cu gura mare și face retorica la ce? Nici Turc nu este mai grozav, dar totu�...

Augusta Săsărman: Ce nu ne spun dl. Ioan Turc și colegii săi liberali despre consilierul Robert Linul?

Minciunel PSD

18.04.2024

Cod Galben, Cod Portocaliu, plouă cu miliardele de Euro, toate declarațiile sunt însoțite de minciuni la rafală care pot atinge viteza sunetului. O excursie pe banii noștrii, ai contribuabililor.

Bogdan Ivan: "Proiecte de 1 miliard de euro propuse partenerilor din Qatar"

Iuliu

17.04.2024

PSD-istii bistriteni sunt pusi pe demolare. După acea ideie tâmpită cu demolarea stadionului Jean Pădureanu pentru extinderea parcului municipal, acum vin cu una si mai năstrusnică privind demolatea clădirii din Piata Mihai Eminescu pentru a construi o parcare supraetaja...

Povestea clădirii pe care Gabriel Lazany a anunțat că o demolează în Parcul Eminescu. De la nevoia de bani a CNSLR-Frăția, la Gelu Drăgan și Riviera Rezidence

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing