Acțiuni pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, unor operatori economici care nu au respectat prevederile Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Cu ocazia controalelor efectuate, polițiștii au ridicat în vederea confiscării […]
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, unor operatori economici care nu au respectat prevederile Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
Cu ocazia controalelor efectuate, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 10 recipiente de 500 ml fiecare, cu inscripția ”alcool sanitar”, pentru care operatorul economic în cauză nu a putut prezenta documente justificative de proveniență.
Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în domeniul schimbului ilegal de valută, iar în urma activităţilor desfăşurate au depistat, în flagrant, o operațiune ilicită de schimb valutar. Astfel, a fost aplicată o sancțiune contravenţională în valoare de 5.000 lei și a fost confiscată suma de 120 de euro, sumă care făcea obiectul schimbului ilegal de valută, monitorizat de către polițiști.
în 09.04.2020 ora 14:26:46 Crin a scris:
Lasă un răspuns
Au confiscat 120 de euro??????? No, asta da captura. Valutistii își fac veacul de ani buni. Pana acum nu ia văzut nimeni?
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Baronul
29.11.2024Nu ne pasa cu cine te-ai întâlnit. Ne mai spuneți după alegeri...
la articolul Radu Moldovan: "N-am întâlnit niciun om care să-mi spună că votează cu doamna Lasconi sau cu domnul Georgescu
Votantul Anonim
28.11.2024Ne întoarcem iarăși la nu contează câți votează , contează cine numără voturile?Cine este pro-rus acum ?
la articolul CCR cere renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidențiale
Ivan Suciu
28.11.2024Halucinant să îl vezi pe acest trepăduș găunos dându-și cu părerea de la elasticul de chiloți, la piatra filozofală. Nici tu nu ai priceput bine mesajul de debarasare de psd ? Este așa : PLECAȚI ȘI NU MAI VENIȚI !
la articolul Ce proiecte importante a sprijinit Daniel Suciu, pentru județul Bistrița-Năsăud
Ivan Vicol
28.11.2024Alt sfertodoct digital, cică el nu își dă demisia că nu are motiv, un neica nimeni cu o singură calitate: obraz gros psd. Nu ai ințeles mesajul Ivane ? Ți-l vom reaminti duminică. Nu mai e Ciolacu să dea ochii imprejur : oh ai venit și tu Bogdane, și tu Sorine ? Da, �...
la articolul Bogdan Ivan: "Ce am făcut în Parlamentul României pentru tine"
COMENTARII