Acțiuni pentru prevenirea și limitarea infectării cu SARS COV-2! (FOTO)
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, forțele de ordine au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020. Ieri, 20 octombrie, au fost organizate 7 acţiuni punctuale, 4 dintre acestea fiind în sistem integrat, cu alte instituții și au fost desfășurate […]
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, forțele de ordine au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020.
Ieri, 20 octombrie, au fost organizate 7 acţiuni punctuale, 4 dintre acestea fiind în sistem integrat, cu alte instituții și au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, zonele pietonale, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Astfel, au fost verificate peste 1500 de persoane, 111 operatori economici și 100 de autovehicule, dintre care 25 de mijloace de transport în comun.
Totodată, în ultimele 24 de ore, pentru abaterile constatate, echipele de control au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.675 lei, 3 dintre acestea fiind pentru nerespectarea măsurilor privind carantina, celelalte fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală ( nepurtarea măștii sanitare).
Exemplificăm:
În dimineața de 20 octombrie, în urma verificărilor efectuate la persoanele aflate în carantină, polițiștii locali din Bistrița au sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, un bărbat și o femeie, ambii din municipiu, pentru faptul că au părăsit imobilele unde erau plasați fiecare în carantină. Totodată, în legătură cu cele constatate, a fost informat C.J.C.C.I. Bistrița-Năsăud.
De asemenea, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lechinţa au sancționat contravențional un bărbat din Lechința, plasat în carantină la domiciliu, care nu a fost găsit la adresa stabilită ca locuință de carantinare. Și în acest caz a fost înștiințat C.J.C.C.I. Bistrița-Năsăud.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să evite aglomerațiile, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu și să nu se expună la riscuri.
Pentru sănătatea și siguranța dumneavoastră, acțiunile polițiștilor împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control continuă și în perioada următoare.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Un bărbat a murit într-un accident rutier
17.01.2025
Accident rutier. O mașină s-a răsturnat
12.01.2025
ULTIMELE COMENTARII
Mihaela
14.01.2025Bună seara. Dacă as vrea sa ma angajez la leroy Merlin bistrita unde trebuie sa depun și eu un CV
la articolul Când se va deschide magazinul LEROY MERLIN la Bistriţa
Pop Marus
14.01.2025Pentru sarcina vreu un control
la articolul Dr. Marius Pop își începe activitatea la Clinica MARYMED din Bistrița, pe strada Someșului
lili van engelant
09.01.2025Îmi pare atât de rău că nu l -am cunoscut și acum e prea târziu. Te rog să scrii cartea.....
la articolul A încetat din viață Emil Hidoș, bistrițeanul închis de comuniști pentru că asculta muzică străină
Bravo
08.01.2025Bravo lui
la articolul Ce sumă de bani s-a câștigat la Loto, la o agenție din Beclean
COMENTARII