Acțiune de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pe raza județului (FOTO)

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gelu-Voievod” Bistriţa-Năsăud precum şi polițiști locali, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind […]

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gelu-Voievod” Bistriţa-Năsăud precum şi polițiști locali, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate ale pieţelor agroalimentare, a supermarketurilor, a teraselor cafenelelor şi centrele comerciale, scopul vizată fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, în ultimele 24 de ore, echipe mixte, au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2.

La activităţi au participat 296 de forţe de ordine, fiind verificate 271 societăți comerciale, 79 autoturisme fiind totodată legitimate aproape 1800 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 146 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală 19.050 lei. Dintre acestea, 115 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.550 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare şi 31 de sanctiuni in valoare de 7500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulatie.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Bistriţa-Năsăud, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Vă recomandăm tuturor ca în continuare să respectați măsurile de igienă colectivă și individuală, cele de protecție indiciduală, să evitați aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi.

Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

 Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

 

Etichetele acestui articol sunt Comunicat de presă

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ciprian

13.11.2024

Se pare ca se poarta moda cu TikTok-ul. Turc isi face studio de televiziune, Lazany il plateste pe Razvan din bani publici sa publice pe facebook.

VIDEO - Gabriel Lazany, noi dezvăluiri. Fosta administație a Primăriei și-a făcut studio TV

Iuliu

13.11.2024

Motto: „În zece ani ce de lingăi Nu se văzură-n slujbe mari, Câți oameni fără căpătâi N-ajunseră milionari! Veniți și voi, străini calici, Și strângeți tot ce-a mai rămas! Ce să mai faci? Ce să mai zici? Sărmană țară de pripas!” (Alexandru Vl...

Nicolae Ciucă își trasează propriul drum: „Iohannis nu e Putin, iar eu nu sunt Medvedev”

Pompey

13.11.2024

N-am treaba nici un candidat politic dar .. nu-mi poace vrajeala Daca asta e studio cum doar la marile televiziuni gasesti 😂 o

VIDEO - Gabriel Lazany, noi dezvăluiri. Fosta administație a Primăriei și-a făcut studio TV

Ioan Gura de Argint

11.11.2024

Onoare si credinta? Voi?! Care va demiteti colegii de partid?! Serios?!

Dorin Vlaşin şi Robert Sighiartău, în comuna Şanţ (FOTO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing