
Accident pe o stradă din Bistrița. Ce s-a întâmplat
La data de 26 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bistrița au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe o stradă din Bistrița a avut loc un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 62 de ani, din Leșu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Busuiocului din Bistrița, a intrat în coliziune cu un autoturism care era oprit și la volanul căruia se afla un alt bărbat, de 37 de ani, din Bistrița.
Accidentul s-a soldat cu avarii la cele două vehicule implicate, iar după producerea acestuia, conducătorul de 62 de ani și-a continuat deplasarea până în curtea unei societăți comerciale.
Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au întocmit dosar penal și continuă cercetările.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
BISTRIȚA. Un fast-food de renume s-a ÎNCHIS!
24.03.2025
ULTIMELE COMENTARII
Merțedes
30.03.2025Da, rămăne lider pănă luni cănd se va judeca la Comisia de disciplină cauza 69 😅. Apoi d8n weekendul următor șanse mari să treacă Băbuțan cu Dacia peste "Merțanul" Bogdănelei 😅😅😅
la articolul FOTBAL. Gloria a remizat cu Unirea Alba Iulia, scor 0-0
Balan Marius- ecologist
29.03.2025Daniele ! Ce SMANTANEALA ar fi iesit daca se facea parcarea in parcul Eminescu in vremea colegului tau OTC cu trei mandate si locul de parcare trecea de 20.000 euro avand in vedere cate retele trebuiau mutate din subsolul parcului. La asta nu te gandesti ? Noroc cu cele 550...
la articolul Daniel Suciu, despre vinieta albastră: "Bistrițenii plătesc de 4 ori mai puțin" (VIDEO)
Ioan
27.03.2025La Ilva Mica cand se aduna ???
la articolul Campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR VOLUMINOASE în toate localitățile din Bistrița-Năsăud
Ioana
26.03.2025Prin localitățile componente când faceți controale ca n au nici o treaba la baruri cu mașini tractoare beau și urca la volan și cu 10 beri băute și eu poate pt un bec semnalizare iau amenda. Va rog controale !!
la articolul Infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant delict de către polițiști
COMENTARII