280 de amenzi și 34 de permise de conducere suspendate în județul Bistrița-Năsăud, weekendul trecut

19-21 aprilie, polițiștii au continuat acțiunile preventive și pentru depistarea șoferilor care nu respectă normele rutiere

Week-end-ul trecut, 19-21 aprilie, polițiștii au continuat acțiunile preventive și pentru depistarea șoferilor care nu respectă normele rutiere.

 

Astfel, polițiștii Serviciului Rutier și cei de la Ordine Publică, au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe principalele artere din județ.

 

În ceea ce privește latura de combatere, în acest sfârșit de săptămână, polițiștii de la structurile de Rutieră și Ordine Publică au intensificat controalele în trafic pentru depistarea șoferilor care aleg să pună în pericol siguranța traficului rutier prin nerespectarea legislației în vigoare cât și pentru creșterea gradului de ordine și siguranță publică.

 

În cadrul activităților au fost oprite pentru control aproape 380 de vehicule și peste 500 de persoane au fost legitimate. Totodată, în cadrul activităților au fost controlate 21 de transporturi de material lemnos. Cu aparatele din dotare au fost testați aproape 130 de șoferi. Pentru neregulile constatate la regimul rutier cât și cu privire la alte acte normative, polițiștii au aplicat aproape 280 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 109.225 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus suspendarea a 34 de permise de conducere și reținerea a 19 certificate de înmatriculare.

 

În continuare, polițiștii vor acţiona pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică și vor pune accent pe prevenirea accidentelor rutiere și a infracțiunilor stradale.

Etichetele acestui articol sunt amenzi permise suspendate

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bizon la Apă

01.05.2024

Dacă vrea senzații tari, să impresioneze populația, să suporte costurile intervenției. Sunt puține șanse, motive logice - exceptând PROSTIA - să trebuiască să traversezi râul cu mașina; ca să ce? Să PLĂTEASCĂ costurile intervenției! (Mai stă și cu mâna pe ge...

A încercat să traverseze râul Bistrița cu mașina (FOTO-VIDEO)

O tunat și i-o adunat

29.04.2024

Cum să le dai unor astfel de întruchipări bipede votul pentru a te reprezenta?!!!!!! Cum să fi reprezentat de doi membrii ai ansamblului Bărbuncul de pe Someș format de unu în blugi și un pantalonar în pantaloni scurți, precini buni!!!!! asezonați cu unul îmbrăcat...

Rodica Dobraniş şi-a depus candidatura pentru Primăria Bistriţa. Vezi lista de consilieri!

Cetățeanul turmentat

27.04.2024

Cum era lozinca aia🤔? Aaa gata! Mi-am amintit! HOȚII STRIGA HOȚII!

PSD Bistriţa cere demisia consilierului primarului Ioan Turc: "Să îi fie ruşine!"

Balan Marius- ecologist

26.04.2024

Baaaa ! mie cand imi eliberati AUTORIZATIA platita in 2007 pentru casa mea construita legal pe terenul meu nu al statului. Am castigat si doua procese intre timp si nu uitati ca am cerut eliberarea AUTORIZATIEI in cadru festiv in sedinta extraordinara de Cons. Local .V-ati batut...

PSD Bistriţa cere demisia consilierului primarului Ioan Turc: "Să îi fie ruşine!"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing