“Hegemonia” PSD din Bistrița s-a încheiat. Cum a câștigat Ioan Turc Primăria Bistrița

Ioan Turc a câștigat detașat alegerile pentru Primăria Bistrița iar perioada în care municipiul a fost condus de Partidul Social Democrat s-a încheiat, odată cu ieșirea la pensie a lui Ovidiu Crețu, după 12 ani. Cristian Niculae a fost un candidat prea slab pentru a întoarce valul împotriva PSD și i-a atârnat greu asupra capului greaua moștenire Crețu-PSD.

Chiar dacă a beneficiat din plin de valul PNL și de aversiunea cetățenilor față de PSD, Ioan Turc a știut să-și joace foarte bine cartea și a câștigat detașat, cu 41 de procente. Turc a avut o campanie foarte bună, a știut când și unde să puncteze și a profitat de fiecare ocazie.

În timpul stării de urgență, când toți politicienii se întreceau în gesturi populiste, Ioan Turc a fost foarte discret, a ieșit puțin în evidență. Chiar dacă acest lucru părea atunci o greșeală, se pare că, până la urmă, a fost decizia corectă. Turc și-a prezentat programul mult mai târziu decât Cristian Niculae și și-a concentrat campania în șase săptămâni, pentru a nu “dilua” mesajele pe o perioadă prea lungă. A atras atenția asupra lui exact atunci când trebuia și a apăsat pe accelerație înainte de alegeri, când ceilalți candidați, în special Niculae, începea să obosească publicul prin aparițiile frecvente și prin panourile din oraș.

Politician cu experiență, Turc a avut un discurs mult mai bun decât principalul contracandidat, surclasându-l pe Cristian Niculae la carismă și la vorbitul în public sau în cadrul emisiunilor. E clar că, în politică, oamenii care au arta discursului adună simpatie și capital electoral. În timp ce Niculae prezenta programe peste programe, Turc transmitea mesaje clare, punctuale, pe temele sensibile ale cetățenilor. Comparația cu Cluj-Napoca și Oradea i-a adus plusuri lui Turc, pentru că cetățenii Bistriței își doresc un oraș ca cele două la care candidatul PNL a făcut frecvent referire. Trebuie amintit și episodul cu transportul public de pe strada Tărpiului, când Ioan Turc a anuțat că găsește resurse financiare pentru autobuze pentru elevii din zonă, forțând Primăria Bistrița să rezolve problema.

Alianța cu USR+ a fost o mișcare politică strategică foarte bună, lăsând impresia că s-a format un pol care poate învinge PSD-ul din municipiu. Chiar dacă USR+ și-a pierdut din anvergură, i-a adus lui Ioan Turc suficiente voturi pentru a face diferența.

Nu în ultimul rând, Ioan Turc a știut să răspundă atacurilor venite în timpul campaniei electorale. Un exemplu concludent ar fi episodul CV-ului. După ce a fost atacat, pe diferite profile de FB, că nu și-a prezentat CV-ul, Ioan Turc a punctat chiar pe finalul campaniei, când și-a postat diplomele de studii, dându-le șah adversarilor politici.

Și programul electoral al lui Ioan Turc a prins la public. A prezentat mult mai clar proiectele, cu termene limită scurte în care se vor realiza, cu idei noi, precum prelungirea programului cu publicul din Primăria sau modernizarea Pieței Decebal cu panouri, într-un termen scurt.

Ioan Turc a avut și o campanie foarte bună pe on-line, depășindu-l pe Niculae la audiență și la aprecieri pe pagina de Facebook în doar câteva luni, cu video-uri de impact, în diferite zone ale orașului, folosindu-se de avantajul de a ști să transmită foarte bine mesajele.

Toate aceste lucruri au contribuit decisiv la câștigarea Primăriei Bistrița de către Ioan Turc, care își validează statutul de politician important al județului, dar, totodată, ridică așteptările în ceea ce privește mandatul său de primar. Euforia trece repede și cetățenii așteaptă, în timp scurt, realizări din partea noului primar al Bistriței. 


Comentarii

Un comentariu
  1. George…Curiosul George 9 octombrie 2020 8:29

    Așteptăm cu nerăbdare analize similare pt Năsăud, Beclean, dar și Sângeorz-Băi. Mulțumim!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *