Au început lucrările la sala de sport din Căianu Mic (FOTO)

Au început lucrările la sala de sport din comuna Căianu Mic.
 
“Ne ținem de cuvânt! Așa cum am promis, am început lucrările de construcție la sala de sport a comunei noastre!  Așa cum reiese și din documentul oficial atașat, emis de Compania Națională de Investiții din cadrul Ministerului Dezvoltării, în data de 24 septembrie, s-a emis ordinul de începere al lucrărilor! Este un proiect de mare însemnătate pentru comunitatea nostră! Sala de sport va arăta exact ca în imaginile prezentate și va fi dotată cu suprafață de joc multifuncțională pentru diferite tipuri de sport, tribune, încăperi care vor fi dotate cu aparate de fitness, precum și alte dotări de ultimă generație!”, a anunțat primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.
 
“Pentru tot sprijinul acordat, în realizarea acestui proiect, vreau să le mulțumesc prietenilor mei, Emil Radu Moldovan-Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Daniel Suciu, actualmente Deputat, care, în perioada cât timp a ocupat funcția de Ministru în Ministerul Dezvoltării, a aprobat finanțarea acestui proiect de către Guvernul României! Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, anul viitor vom finaliza lucrările de construcție și ne vom putea bucura ÎMPREUNĂ de una dintre cele mai frumoase săli de sport din România! Rămânem UNIȚI, continuăm ÎMPREUNĂ!”, a transmis Paul Știr.
 

Comentarii

Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *