ATENȚIE! Se fură porumbul de pe câmp!

La data de 24 septembrie a.c., un bărbat din Pinticu a sesizat faptul că i s-a sustras porumb de pe un teren agricol care-i aparține și care este situat în extravilanul localității de domiciliu, în locul numit ”Valea Mazării”.

Polițiștii care au intervenit ca urmare a sesizării au depistat și identificat trei persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 17 ani, din Viile Tecii și două tinere de 15 și 16 ani, din Pinticu. Cei trei transportau cu ajutorul unui atelaj cantitatea de 200 kg porumb știulete.

Porumbul sustras a fost recuperat și restituit păgubitului, iar cercetările continuă de către polițiștii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistrița, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat.

Având în vedere faptul că a început campania de recoltare a culturilor de toamnă, prevenirea furturilor de produse de pe câmp sunt în această perioadă o prioritate a poliţiştilor, mai ales în mediul rural.

Poliţiștii desfăşoară activităţi specifice de patrulare în zonele cu terenuri agricole sau acţiuni în flagrant pentru prinderea şi descurajarea hoţilor.

Produsele specifice judeţului nostru, vizate de hoţi sunt cerealele – în special porumbul şi fructele. De obicei autorii furturilor de acest tip sunt persoane fără surse licite de venit, care iniţial sunt angajate ca şi zilieri de către agricultori şi care cunosc dacă terenurile de pe care recoltează produsele sunt sau nu păzite.

Pe timpul nopţii sau în zilele libere şi profitând de această stare de fapt, aceştia se deplasează cu atelaje în locaţiile respective şi fură produsele care sunt deja recoltate şi depozitate temporar. Acestea sunt folosite atât pentru consum propriu, cât și pentru comercializare. Existenţa la nivelul judeţului a unor centre de colectare pentru fructele de sezon, merele în special îi determină pe hoţi să găsească foarte uşor şi modalităţi de a valorifica bunurile furate. Există şi situaţii în care hoţii îşi găsesc cumpărători ocazionali sau care cunosc sau bănuiesc faptul că produsele achiziţionate la preţuri mult mai mici decât preţul pieţei, provin din furturi.

Reamintim faptul că, Legea 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, prevede faptul că pentru paza în mediul rural „conducătorii unităţilor care deţin, cu orice titlu, terenuri agricole sunt obligaţi sa organizeze paza de câmp prin una dintre formele de paza prevăzute de lege.”

Recomandăm fermierilor sau posesorilor de terenuri agricole din zonele rurale să organizeze patrule de pază, pentru a nu lăsa culturile nesupravegheate şi la îndemâna hoţilor. O altă modalitate de supraveghere eficientă este şi folosirea unor câini de pază, care să sporească siguranţa unor astfel de măsuri.


Vizualizari: 1108

Comentarii

fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *