FOTO: Arsenal de arme militare, cartușe și arme de vânătoare găsit de polițiștii bistrițeni, în urma perchezițiilor

22 de arme letale și peste 1000 de cartușe deținute ilegal, precum și sute de componente de arme au fost ridicate de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în urma unor percheziții domiciliare, desfășurate în județele Bistrița-Năsăud și Maramureș. Șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore.        

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Bistrița-Năsăud au efectuat ieri,  30 iulie a.c., 6 percheziții domiciliare la persoane bănuite săvârșirea de infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor, la regimul vamal și al materiilor explozive.

În cadrul activităților, au fost indisponibilizate 22 de arme (7 aflate în circuitul ilegal, iar celelalte, deținute legal, ar fi fost folosite în activități ilegale), aproximativ 1 000 de cartușe pentru arme militare, de vânătoare și de tir sportiv, 1 kg de pulbere de vânătoare din categoria materiilor explozive și 800 de capse de inițiere.

De asemenea, polițiștii au ridicat și sute de componente de armă (196 de paturi pentru armă, 60 de ulucuri pentru armă), o instalație artizanală de fabricat alcool, 4 telefoane mobile, 25 de trofee, carne de vânat, precum și 9 000 de euro.

În fapt, persoanele implicate ar fi achiziționat arme și muniție din afara țării, pe care le-ar fi introdus ilegal pe teritoriul României. Ulterior, le-ar fi folosit la acțiuni de braconaj.

Totodată, una dintre persoane este bănuită că ar efectuat fără drept operațiuni de reparare, reglare și înlocuire a unor piese pentru arme letale cu destinația vânătoare, într-un atelier improvizat, la locuința sa fiind descoperite și ridicate mai multe componente de armă.

7 persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 65 de ani, au fost conduse la sediul poliției, iar după  audieri, față de acestea a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore. În cursul acestei zile vor fi prezentați instanței, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale al inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

 

Activitățile au fost realizate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Vizualizari: 6267

Comentarii

Există 2 comentarii
  1. Gabi 1 august 2020 11:17

    Nume… localitatea… nimic ?Atîta secretomanie…. ori
    vrajjala !!!!

    • Dan Oprica 3 august 2020 20:30

      Ce e aia pulbere de vanatoare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *