Două mașini avariate – dosar penal pentru conducere cu alcoolemie

La data de 20 iulie a.c., un bărbat de 58 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, ajuns într-o intersecţie cu sens giratoriu, nu ar fi acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, din Caraș-Severin. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 58 de ani și negativ în cazul celuilalt. Bistrițeanului i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanţe.



Vizualizari: 584

Comentarii

fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *