O nuntă de la Restaurantul Terra din Bistrița, “ruinată” de jandarmi. Ce amenzi s-au aplicat

Duminică, 28 iunie a.c. jandarmii bistrițeni au intervenit la un local public unde se afla în desfășurare un eveniment privat în spațiu deschis, la care nu se respectase numărul maxim de 50 de persoane, conform prevederilor legale în vigoare.

Jandarmii Detașamentului 1 Mobil Bistrița au aplicat o sancțiune de 3.000 de lei persoanei care a organizat evenimentul și nu a ținut cont de prevederile legale în vigoare pentru perioada stării de alertă, numărul de persoane depășind cu 30 față de totalul maxim admis.

“Persoanele interesate de organizarea unui eveniment privat trebuie să țină cont de faptul că în conformitate cu Hotărârea nr. 476 din 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, anexa nr 3, art. 1, pct. 11 se interzice participarea la evenimente private în spații deschise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică”, informează Jandarmeria Bistrița.

Comentarii

fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *