Dacă nu murim de coronavirus, ne omoară avizele

De la începutul pandemiei, lupta politică în Bistrița-Năsăud s-a dat din cauza avizelor aparatelor folosite pentru testarea COVID și, mai nou, pentru recoltarea de plasmă pentru vindecarea pacienților. În plină stare de urgență, când oamenii primesc 500 de euro amendă că se deplasează, autoritățile sunt ocupate cu avizele.

Unii politicieni se dau drept super-eroi în lupta pentru obținerea avizelor, de parcă noaptea s-ar îmbrăca în colanți, cu pelerină și cu un A mare pe piept și ar lupta cu birocrații, pentru ca dimineața să apară învingători, cu avizele în fața populației. 

Primul scandal pe avize s-a dat în cazul aparatelor Real Time PCR pentru testarea bolnavilor de coronavirus, după ce a durat mai bine de o săptămână să vină de la București niște hârtii. Au fost dezbateri pe această temă, unii explicând de ce a durat așa de mult și alții acuzând că a durat așa de mult. La final, prefectul județului a ieșit învingător, mulțumindu-i unui secretar de stat că și-a făcut treaba, chiar dacă cu întârziere. 

Al doilea scandal a început în urmă cu două zile, când s-a pus în funcțiune aparatul de colectare a plasmei de la Centrul de Transfuzii Sanguine. Trecând peste scandalul absurd și peste nervii prefectului bosumflat că nu s-a pozat el primul, intervine din nou problema avizelor. Niște oameni cu mintea odihnită, de prin Prefectură sau de prin Guvern, au zis că mai e nevoie de încă un aviz, deși nu vorbim de vreun aparat asamblat în podul casei de la țară, ci de unul care se folosește deja în mai multe țări, fiind certificat. 

Pe scurt, ce faci când adversarul politic anunță un proiect? Mai inventezi un aviz, ca să zici apoi că l-ai rezolvat tu. Nu are rost să-l punem la zid pe prefect, pentru că nu el a inventat practicile astea și nu doar el le face. Oamenii politici, cu mici excepții, au recurs la ele în ultimii 30 de ani, pentru a-și aloca meritele pentru diferite lucruri. Din păcate, astfel de acțiuni intreprinse de oameni mici, pun frână țării.

Pandemia ne-a arătat, încă o dată, adevărata față a oamenilor politici, de la președinte până la cei de la nivel local. Împărțită în două tabere, politicienii au fost mai preocupați să se faulteze reciproc, decât să rezolve problemele oamenilor. Când unul dintre ei a rezolvat ceva, a venit altul și i-a dat în cap… și viceversa. 

Era frumos și, mai ales practic, dacă, măcar în aceste două luni, politicienii se așezau la aceeași masă și veneau să prezinte realizările. Ar fi o utopie, dar majoritatea oamenilor ar fi apreciat să-i vadă împreună, pe prefect, pe președintele CJ, pe primarul municipiului, rezolvând problemele medicale cu care se confruntă sistemul. În schimb, au văzut un circ grotesc, întreținut și de postacii de pe online, din care toată lumea a avut de pierdut. Din păcate, pentru circul ăsta n-a fost nevoie de aviz.

 

 


Vizualizari: 565

Comentarii

fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *