EXCLUSIV! Cum e meniul și care sunt condițiile de carantină, la un hotel din Bistrița (FOTO)

228 de persoane sunt în carantină, în județul Bistrița-Năsăud, în această perioadă. Persoanele revenite din străinătate, din țări cu multe cazuri confirmate de COVID-19, au fost plasate în carantină la mai multe unități de cazare din municipiul Bistrița, dar și din alte localități ale județului.

Persoanele carantinate primesc trei mese pe zi, costurile fiind suportate de autorități. Excepție fac persoanele care nu au respectat izolarea, au fost plasate în carantină și vor fi nevoite să suporte costurile.

Am luat legătura cu un bistrițean, recent întors din Franța, care se află în carantină la unul dintre hotelurile din Bistrița. Acesta ne-a transmis că este cazat în condiții excelente și mâncarea este foarte bună, cu trei mese bogate pe zi.

Micul dejun este destul de bogat, cu cârnăciori, miere, unt, cafea, fructe și pâine. La prânz, se servește ciorbă (de diferite feluri) și felul principal (de exemplu ficăței cu piure) iar seara o cină cu carne și garnitură (de exemplu ceafă de porc, cartofi copți și castraveți murați). La meniuri se adaugă apă plată.

După cum se vede și în fotografii, condițiile sunt foarte bune, camerele sunt curate și persoanele carantinate primesc tot ce au nevoie. 

“Condițiile sunt foarte bune, chiar nu își bat joc de carantinați, ne oferă tot ce avem nevoie. Vreau să felicit autoritățile pentru că creează aceste condiții. Felicit toate autoritățile: Prefectura, Consiliul Județean, Primăria”, ne-a transmis bistrițeanul, care spune că, după ce va ieși din carantină, vrea să ajute autoritățile, prin acțiuni de voluntariat.

Comentarii

Există un comentariu
  1. alexandra carmen Spatar 1 aprilie 2020 12:53

    Ce bine le merge unora și alți nu au ce pune pe masă la copii!! Frumos va stă va mai și lăudați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *