Ce spune prefectul Stelian Dolha despre decizia trimiterii pacienților cu COVID-19 la Năsăud

Prefectul județului, Stelian Dolha, a avut o primă reacție cu privire la modul în care vor fi repartizați pacienții cu COVID-19 în spitalele din Bistrița-Năsăud. Reacția lui Stelian Dolha vine după ce președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a transmis că, în prima fază, pacienții cu coronavirus vor fi trimiși la spitalele orășenești din Beclean și Năsăud, în prima fază. 

Prefectul Stelian Dolha spune că situația este încă în analiză și nu a fost luată.

„În ultimele zile, au avut loc discuții cu Ministerul Sănătății, fiind căutate soluții în fiecare județ, pentru a trata pacienții COVID pozitiv, cu diferite alte afecțiuni (ex. fracturi, afecțiuni care necesită intervenție chirurgicală, diabet, etc) si, de asemenea, pentru gravidele COVID pozitive sau pacienți dializati, COVID pozitivi. Întrucât intenția este ca spitalele județene să rămână cât mai mult timp „curate”. Ministerul Sănătății a solicitat nominalizarea ca spital de suport COVID a unui alt spital care să aibă specialități de bază sau posibilitatea de de a asigura asistența medicală necesară. Din cele două spitale publice, respectiv Beclean și Năsăud, cel care are mai multe specialități și personal este spitalul Năsăud, mai putin în ce privește sectia ATI. Am prezentat situația spitalului, cu tot ce are și, de asemenea, cu tot ce lipsește într-o adresă către Ministerul Sănătății. Urmează ca după analiza situației, aceștia să ia o decizie. Se ia o decizie la nivel de țară pentru toate județele”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

 

 

 

Comentarii

Există un comentariu
  1. Marcela 27 martie 2020 12:11

    Așteptăm cu interes. Sa, ce facem fără ATI? Murim, dl prefect. Murim pe capete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *