PERCHEZIȚII. Trei tineri din Năsăud au furat televizoare noi, de 24.000 de lei, dintr-un depozit (FOTO)

Opt percheziții domiciliare au fost desfășurate ieri, în orașul Năsăud, într-un dosar penal de furt calificat. Trei tineri, cu vârste cuprinse între 17-19 ani, bănuiți de comiterea faptei, au fost reținuți pentru 24 de ore.

La data de 26 februarie, polițiști din cadrul Poliției orașului Năsăud, Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic au efectuat 8 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane din orașul Năsăud, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Astfel, cu ocazia activităților efectuate, au fost ridicate 16 televizoare smart, reclamate ca fiind sustrase, iar pentru clarificarea cauzei au fost conduse la sediul poliției 12 persoane.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada noiembrie 2019-31 ianuarie 2020, trei tineri, cu vârste cuprinse între 17-19 ani, toți din Năsăud, ar fi sustras 23 de televizoare smart dintr-un depozit al unui magazin de electronice, situat în orașul Năsăud, pe care ulterior le-ar fi comercializat la diferite persoane.

Cei trei tineri, bănuiți de comiterea faptei, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, față de aceștia vor fi formulate propuneri de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Prejudiciul cauzat se ridică la suma 24.000 de lei, o bună parte fiind recuperat. Polițiștii din Năsăud continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit.

 

 

Comentarii

fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *