Gloria Bistrița – Gloria Buzău 28-29. Elevele lui Pașca pierd pe mâna lor și pe fluierul arbitrilor

Gloria Bistrița avea nevoie de o victorie acasă, în partida cu Gloria Buzău, ca să se mențină între primele echipe din Liga Florilor. Meciul avea să fie însă unul foarte greu, nu deegaba Buzăul ocupa locul 4 în clasament, înainte de partida de la Bistrița.

Cele două formații au dus luptă crâncenă pe toată durata partidei. În fața unei apărări înalte, Horațiu Pașca trebuie să găsească soluții să-și surprindă adversarele. Și reușește, cel puțin în prima repriză, când jocul cu extremele Dincă și Moroianu a funcționat iar Rațiu a găsit spațiile mici între masivele apărătoare adverse. În apărare, Gloria Bistrița se descurcă destul de greu însă, Dana Rotaru și Ana Maria Simion reușind să marcheze destul de ușor în prima repriză. La pauză, scorul era 15-16 pentru Buzău, după un ultim atac finalizat cu bară de Ilyna.

În repriza secundă, Bistrița a avut o perioadă bună, în care a dat senzația că se poate impune, dar apoi a ieșit la rampă Raluca Petruș, care a înscris gol după gol, aducându-și echipa la plus trei (2o-23) în minutul 46. Meciul nu era jucat însă și elevele lui Pașca au arătat că pot scoate cel puțin un punct și reușind să egaleze, 27-27, în minutul 57, prin golul Andreei Tetean.

Finalul a fost însă a arbitrilor C.Belean din Mureș M. Sas din Bihor, care au eliminat-o gratuit pe Bloj, „nu au văzut” 7 metri pentru Bistrița la un fault în semicerc asupra Danei Rațiu și au validat un gol al Anei Maria Simion, deși călcase clar semicercul. Gloria pierde cu 28-29, după un final în care Horațiu Pașca a văzut roșu pentru că a intrat în teren pentru a protesta, eliminat fiind și directorul Eugen Cosma.

Au marcat pentru Gloria 2018 BN – Nicoleta Dincă – 7, Natallia Vasileuskaya – 6, Laura Pristăvița – 6, Daniela Rațiu – 3, Mariana Costa – 2, Andra Moroianu – 1, Valentina Ardean Elisei – 1, Dziyana Ilyina – 1, Andreea Tetean – 1.

În poartă, Darly Zoqbi de Paula 11/35 intervenții reușite, Ljubica Nenezic – 1/6

Comentarii

fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *