157 de ani de la înființarea Gimnaziului de la Năsăud, actualul Colegiu Național “George Coșbuc”! (Foto)

După desființarea Regimentului de graniță cea mai mare dorință a foștilor grăniceri, așa cum rezultă din “Învoirea”, era înființarea unui gimnaziu, susținut din Fondurile Școlare. Trebuia să fie public, oricine să aibă dreptul de a învăța, “fără deosebire de naționalitate sau religie”. Pentru organizare urma să se adopte un statut în care să se stipuleze […]

După desființarea Regimentului de graniță cea mai mare dorință a foștilor grăniceri, așa cum rezultă din “Învoirea”, era înființarea unui gimnaziu, susținut din Fondurile Școlare. Trebuia să fie public, oricine să aibă dreptul de a învăța, “fără deosebire de naționalitate sau religie”. Pentru organizare urma să se adopte un statut în care să se stipuleze expres că în acest gimnaziu limba de predare era imba română.
 
În vederea realizării acestui deziderat, în ședința din 17 august 1862, Comitetul Administrator adresa o scrisoare Guvernului de la Viena, prin care cerea înfiintarea instituției de învățământ, anexând și bilanțul Fondurilor, demonstrând astfel faptul că există posibilitatea susținerii materiale din fonduri proprii.
Prin Înaltul Decret nr. 1722 din 3 septembrie 1863, se aproba înființarea, iar la 4 octombrie are loc inaugurarea gimnaziului. Inițial procesul de învățămant a început cu o clasă de 40 de elevi, fiind un gimnaziu de curs inferior. Aprobarea finală s-a dat prin Decretul 829 din 4 mai 1864.
Începând cu 1867, Comitetul Fondurilor Școlare intervenea pe lângă Oficiul Districtual în vederea deschiderii și a cursului superior, arătând că “Gimnaziul din Năsăud va fi frecventat nu numai prin fii locuitorilor foști grăniceri din acest district, dar și de fii de părinți care locuiesc în comună, care sunt subordonate altor jurisdicții, căci în partea de Nord din Ardeal nu se află niciun alt gimnaziu în care să se predea în limba română”. Solicitarea a fost acceptată in același an.
În anul 1870, Gimnaziul a primit dreptul de a organiza examenul de maturitate.
 
Primul examen a avut loc la 3-4 iulie 1871. Organizarea și desfășurarea examenelor “de maturitate” (bacalaureat)a urmat normele și regulamentele referitoare la școlile gimnaziale și reale.
La primul examen “de maturitate” au participat 17 candidați, susținând o probă scrisă și una orală, structură menținută și în anii următori. Examenul scris a fost susținut la următoarele discipline: limba română, limba latină, limba greacă, limba germană, limba maghiară și matematici. Principalele cerințe ale probei erau de a elabora o dizertație pe baza temelor propuse, timpul de elaborare fiind de 5 ore.
Cei admiși susțineau a doua zi proba orală. Profesorul examinator îi dădea elevului posibilitatea ca, în mod independent, să-și exprime cunoștiințele, gradul de însușire ale acestora, iar pe de altă parte se urmărea capacitatea de analiză și sinteză.
Rezultatele probei orale erau coroborate cu cele ale probei scrise și formau calificativul final.
Din cei 17 candidați care au susținut primul examen la Năsăud, unul a obținut calificativul “maturus cum praecellentio” – Ioan Ciocan, viitorul om politic român, 6 calificativul “maturus cum laude”, 3 au fost “recomandați” să repete examenul peste 3 luni, 2 să repete procedura peste un an, unul s-a retras din motive medicale, ceilalți au fost declarați admiși.
Elevii care nu întruneau aprecierile pentru a promova la un obiect, repetau examenul după 3 luni numai la disciplina respectivă, iar daca elevul nu promova la mai multe materii, repeta întreg examenul peste un an.
 
Necesitatea edificării unei noi clădiri pentru Gimnaziu care să corespundă procesului educațional s-a pus în discuție încă din 1872, când se va constitui o comisie formată din Grigore Moisil, Ioan Florian, Petre Tanco, Maxim Lica, Ioan Lazăr, Leontin Lucchi, Nestor Ganea și Cosma Anca. Datorită neînțelegerilor, dar mai ales întârzierii în recuperarea averilor foștilor grăniceri, punerea în practică a acestei dorințe a fost amânată.
 
În anul 1880 a fost numit director al gimnaziului, profesorul Ioan Ciocan, care în perioada 1882-1893 a cumulat și funcția de președinte al Comisiei Administratoare și care alături de vicarul Grigore Moisil a fost partizan al îndeplinirii acestui obiectiv.
La propunerea sa, Adunarea generală a Fondurilor din 22 august 1882 a aprobat începerea demersurilor unui construcții noi, acordând un termen de 3 ani Comisiei Administratoare pentru întocmirea documentației tehnice, fixând termen pentru începerea lucrărilor începutul anului 1886.
 
Comunele au fost solidare cu efortul Fondurilor în a susține edificiul Gimnaziului astfel că în 1883, comuna Bistrița Bârgăului, spre exemplu, se obliga a contribui cu 250 de florini, plătiți în 3 rate. Alte comune, pe lângă sumele în bani, au contribuit cu donații în lemne.
Ministerul de Culte și Instrucțiunii Publice, prin Adresa nr. 48017 din 06.07.1885, aproba începerea lucrărilor în 1886 și finalizarea lor în 1887. Din cauza întârzierilor datorate respingerii planurilor arhitecturale inițiale, lucrările încep în iulie 1887, construcția fiind încredințată firmei din Brașov “I Gaiser et Kolhofer” , costul total fiind de 121355 flirini.
 
La 15 august 1888, lucrările su fost finalizate, clădirea ridicându-se într-un an, o performanță cu adevărat deosebită, pentru o construcție de 2234 mp, cu 2 nivele.
Recepția finală a lucrării s-a făcut abia în 21 februarie 1889, iar procesul-verbal s-a semnat la 11 octombrie 1891, datorită procesului intentat de către firma constructoare prin care solicita plata suplimentară a sumei de 23118 florini. Diferendul s-a încheiat la 16 ianuarie 1892, printr-o pace judecătorească, Fondurile plătind in plus aproximativ 10000 de florini.
 
 

 

Sursa: Arhivele Nationale Bistrita-Nasaud

Etichetele acestui articol sunt Arhivele Nationale Bistrita-Nasaud

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Carol

22.10.2024

Domnule Lazany, Fara viziune sunt urmatoarele creaturi: 1. Cocesiu- cea mai lipsita de viziune. Cea care impartea banii pe proiecte struct dupa bunul plac si al felului in care te faceai pres 2. Ivascu- puturoasa, ahtiata doar dupa functie si atat, mereu in razboi cu lacusta ...

Gabriel Lazany a depus jurământul. Primul discurs al noului primar al Bistriţei (VIDEO)

Geox

22.10.2024

Ii doresc mult succes dar cu actuala echipa sabotoare a primariei, nu prea poate face ceea ce isi propune. Ideal al fi ca persoane precum ivasvu, Dcurtu si Cocesiu sa plateasca cu varf si indesat pagubele adusr bugetului local Niste incompetenti, niste obositi si fara viziune. A...

Gabriel Lazany a depus jurământul. Primul discurs al noului primar al Bistriţei (VIDEO)

Iancu Ionel

21.10.2024

DA... CINE ești dta de trebuie sa ti placa si sa le intelegi?!?! Ca sa poti intelege "ceva"... despre orice in lume... Iti trebuie EDUACTIE despre acel domeniu si mai mult... revenind la caprele noastre... Iti trebuie sa cunosti speta respectiva!!! E... Si acum daca re...

Despre vedetismele Cristinei Laslo și decizia radicală a lui Pera

Pestrea Cristian-Traian

21.10.2024

Marea deosebire între FCSB și Gloria Bistrița este următoarea: Becali decide și se distrează pe BANII PERSONALI , Pera funcționează atât la CLUB ,cât și la NAȚIONALĂ pe BANI PUBLICI . Este o mare diferență. Dacă Pera ar folosi banii lui ar putea să facă ce ii...

Despre vedetismele Cristinei Laslo și decizia radicală a lui Pera

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing